Text scurt, la obiect și salvator de la Anduța.
Mi-a adus aminte Kronwurst de 2 situații de nepunctualitate recente, adică din ultimii 5 ani.
Prima:
O întâlnire intermediată de o cunoștință, cu o persoană necunoscută care avea nevoie de un ajutor. Să ofer sprijin nu e ceva ce fac automat dacă cineva mi-o cere, da’n fine, am acceptat și am stabilit să ne vedem la o cafenea chiar lângă biroul meu, după program.
Am ajuns cu câteva minute înainte de ora stabilită, mi-am comandat o cafea și am început să citesc chestii pe telefon, până când mi-a bipăit cu un mesaj plin de scuze din partea persoanei, că nu mai ajunge. Știu că mi-a scris și motivul, dar l-am uitat. Cert e că propunea să reprogramăm. Am scris “OK”.
A doua:
Tocmai postasem un story de la o cafenea din cel mai frumos cartier al Bucureștiului, care e și aproape de casa mea, când îmi dă reply la el o cunoștință cu care nu mai vorbisem de ani de zile. M-a întrebat dacă mai stau prin zonă și dacă aș vrea să ne vedem la o cafea, în weekend. Am propus eu locul, în acel cartier care o trigger-uise, precum și ora (8 sau 9 a.m, ceva de genul), că apoi aveam alt program. S-a acceptat.
În ziua stabilita, cu câteva minute înainte de ora agreată, ajung în zona cafenelei și-i dau persoanei mesaj. Să anunț că mă mai plimb prin zonă până ajunge și ea. Răspunsul a venit după vreo 10 minute, cu scuze nenumărate că nu mai ajunge, abia se trezise. Dar…să reprogramăm. Am scris “OK”.
Până acum, nu s-a întâmplat vreo reprogramare. Prima persoană nu a mai revenit deloc. A doua a revenit, am încercat să restabilim ceva, dar n-a fost să fie.
Ce vreau să zic e că, dacă cineva face vreo fază din asta, un “OK” la intenția de reprogramare s-ar putea să însemne, de fapt, “OK, putem încerca să reprogramăm, doar că s-ar putea să fie mai greu să reușim.”
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Un fan al ping-pong-ului nu poate decât să aprecieze pingback-ul.
Good to know. 🙂
Cu oameni necunoscuți sau neimportanți, confirm întâlniri pornind de la principiul că ori întârzie, ori nu vin deloc. Și îmi organizez timpul astfel încât să nu pierd vremea dacă mi se confirmă așteptările.
Cu sor-mea stabilesc ora de întâlnire știind din start că ne vom întâlni cu aproximativ 2 ore mai târziu decât programasem.
Cam o dată pe an, ne mai întâlnim o parte dintre colegii de liceu. Unuia dintre i s-a transmis, la una dintre întâlniri, o oră mai devreme decât cea reală, pentru că mereu întârzia între una și două ore. Menționez că nu am fost de acord cu asta, că dacă atunci s-ar fi aliniat astrele și ar fi fost punctual? N-a fost cazul, dar totuși.
Pe vremea când arbitram la Prahova, aveam pe unul căruia îi spuneam cu vreo 15 min mai devreme că ne întâlnim să plecăm la meci. De câteva ori chiar l-am lăsat și a venit singur la meci în loc să vină cu brigada de arbitri.
În rest odată am așteptat o gagică vreo 45 de min. Dar aveam informații din interior că o să întârzie, o amică de a mea mi-a făcut lipeala cu ea și ăsta era un test să vadă cum mă comport. Când a venit și ea a rămas șocată că eu m-am comportat ca și cum atunci trebuia să ne întâlnim
Vorba francezului : Don’t waste my time … time is money.
Ne vedem … tzeapă !? … OK … reprogramăm … joi la doi ( nu două !!!) . Tu așteaptă-mă că io vin, la fel ca tine …
Ps. Searbăd simulacru ăsta de articol, dar mno … de dragul vremurilor apuse … ltns 🤗
… auzisem eu prin cercurile restrânse și selecte pe unde mă învârt că mișcă Anduța … Chronia polla!! 2 dec …
… MV yap0la!! 2 cents … în greaca veche de bivuac 😈
De dragul vremurilor apuse, iartă-mă. Observ că încă ai bățul de bătut prin gard, precum si sacul cu puncte puncte. Neschimbat!🤗