Banalități și (ne)punctualități

Text scurt, la obiect și salvator de la Anduța.

Mi-a adus aminte Kronwurst de 2 situații de nepunctualitate recente, adică din ultimii 5 ani.

Prima:

O întâlnire intermediată de o cunoștință, cu o persoană necunoscută care avea nevoie de un ajutor. Să ofer sprijin nu e ceva ce fac automat dacă cineva mi-o cere, da’n fine, am acceptat și am stabilit să ne vedem la o cafenea chiar lângă biroul meu, după program.

Am ajuns cu câteva minute înainte de ora stabilită, mi-am comandat o cafea și am început să citesc chestii pe telefon, până când mi-a bipăit cu un mesaj plin de scuze din partea persoanei, că nu mai ajunge. Știu că mi-a scris și motivul, dar l-am uitat. Cert e că propunea să reprogramăm. Am scris “OK”.

A doua:

Tocmai postasem un story de la o cafenea din cel mai frumos cartier al Bucureștiului, care e și aproape de casa mea, când îmi dă reply la el o cunoștință cu care nu mai vorbisem de ani de zile. M-a întrebat dacă mai stau prin zonă și dacă aș vrea să ne vedem la o cafea, în weekend. Am propus eu locul, în acel cartier care o trigger-uise, precum și ora (8 sau 9 a.m, ceva de genul), că apoi aveam alt program. S-a acceptat.

În ziua stabilita, cu câteva minute înainte de ora agreată, ajung în zona cafenelei și-i dau persoanei mesaj. Să anunț că mă mai plimb prin zonă până ajunge și ea. Răspunsul a venit după vreo 10 minute, cu scuze nenumărate că nu mai ajunge, abia se trezise. Dar…să reprogramăm. Am scris “OK”.

Până acum, nu s-a întâmplat vreo reprogramare. Prima persoană nu a mai revenit deloc. A doua a revenit, am încercat să restabilim ceva, dar n-a fost să fie.

Ce vreau să zic e că, dacă cineva face vreo fază din asta, un “OK” la intenția de reprogramare s-ar putea să însemne, de fapt, “OK, putem încerca să reprogramăm, doar că s-ar putea să fie mai greu să reușim.”