Ciao ragazze e ragazzi, come state?
Eu bine, abia ce mi-am băgat la spălat ia, chimirul și bota, să le spăl de sângele de trotinetist tefelist.
Aseară, în timp ce vorbeam cu Kross, care tocmai a scris unul dintre articolele trienale, despre chestii de muzici, politici, bârfă lejeră de toamnă. După ce i-am citit articolul, stați liniștiți, ca unul care trudește până în pragul crampelor neuronale să așeze pe blog două, trei cuvinte, mediocre și alea, i-am spus cât se poate de răspicat că îl urăsc din toți rărunchii existenți în organism.
Și în timp ce alergam goi și liberi pe toate câmpiile ițite în cale, m-a lovit străfulgerat, nu un junghi, ci o idee. Nu știu de ce, dar eu îl văd pe domnu’ primarele general actual, după încă un mandat la PMB, de data asta fuleanu, să înceapă cătinel pregătirile spre tronul de voievod al României Dodoloațe. Rețetarul conține deja gramajele consacrate, timp pentru fabricat răii, este destul.
Nu știu dacă o să facă pasul ăsta ca coechipier în team Bolo sau, în urma zgomotului produs de unul sau două dosare aterizate întâmplător și la timp pe masa vreunei jude de tribunal, să fie cotit pe calea bătătorită de servicii cu Nic cel Pesedist.
Cred că trebuie să urmărim mai atent ce o să arunce în spațiul public Il nuovo Salvatore di Bucarest.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Paradoxal, e posibil sa fie mai ok decat Nicusor si daca nu face mare lucru… ca si la Primarie. Nicusor a pus atat de jos standardul, incat daca maine ma alegeti primar si 4 ani termin toate jocurile din colectia mea si doar mai semnez chestii, tot sunt ok.
Dacă joci Baldurs Gate 3 cred că ai nevoie de doua mandate.
Da, chiar si asa, daca il termin cu full completion se poate spune ca totusi am facut ceva.
În chestii politice încerc (dar nu prea reușesc) să nu mă bag, dar, ca să eman și eu ceva în italiană: eram la coadă la un muzeu în Italia și, dacă tot se înainta greu, am zis să merg înainte de asta la toaletă. Nici n-apuc bine să rup rândul, că din spate aud un carabinier local cu abdominalii lui Paul Blart: „Grande capo! Signore! Non vi e permesso andare da quelle parti!”. Am dedus că nu aveam dreptul de a utiliza toaleta decât după ce cumpăr bilet, așa că am strâns din vintre și am scurtat vizita, adoptând o poziție de statuie, ca să nu pătez coloanele de marmură albă.
Adevărul este că o vezică pe cale să se reverse și o coadă lungă sunt incompatibile din start.
Kross subestimează cititorii. Aş fi citit articolul şi în forma de informație densă, fără glazură, că e bine scris, ca de obicei, şi chiar într-o singură bucată.
Și o să bage totul în reparație în același timp, exact cum a făcut la București și a futut tot ce mai rămăsese din trafic. Și reparațiile se vor face la fel cum se fac cele deja pornite: un muncitor se va scărpina la pulă și alți trei se vor uita la el și vor aprecia cât de bine o face.
Ciucu a fost un bun primar de sector și a făcut treabă excelentă la 6. De când a dat de scamele de pe Bolojan și de gustul mierii care curge de pe costum a epuizat tot ce avea bun și a trecut de partea aia neagră a politicianului.
Eu nu mai îmi dau părerea despre ce se întâmplă în România sau București, cu excepția apartamentului personal care se află în proces de reparații la baie, după ce am cautat de prin aprilie un meseriaș cu referințe bune.
Ziceam că nu mai comentez pentru că deja mi-am atras oprobiul câtorva cunoscuți care cred că am pierdut dreptul ăsta odată cu strămutarea domiciliului in Norvegia.
Eh, nu prea ai cum să uiți senzația de București, oricât ai vrea😜