Începând de astăzi, descalec pe blog o categorie nouă care va conține rețete executate de subsemnatul sau, de ce nu (dacă sunt doritori), de către unul dintre voi.
Sper ca următoarea execuție culinară, dusă la bun sfârșit în bucătăria proprie și personală, să fie însoțită și de una sau două fotografii. Vă avertizez însă de pe acum: dacă în calitate de bucătar amator pot emite ceva pretenții culinare, ca fotograf sunt sub un nevăzător care se visează următorul Ansel Adams.
Mă pot recomanda oricând și oriunde ca un brav mâncător de hummus. Pentru că este o rețetă ușoară, prefer să o prepar eu însumi, mai ales că pot controla astfel cantitatea, dar și calitatea uleiului folosit.
Rețeta este foarte simplă. Dacă mă grăbesc, folosesc năut din conservă (avem cam tot timpul în casă două-trei bucăți). Dacă simt nevoia de un preparat pe îndelete, se poate citi ardelenește, pun boabele la înmuiat peste noapte, le fierb până se înmoaie și apoi le torn, ca și pe cele din conservă, în recipientul robotului.
Adaug tahini, sare după gust, zeamă de lămâie, piper proaspăt măcinat, chimen (tot măcinat) și ulei de măsline extravirgin. Pentru că în trecut, din pricina unor apucături heirupiste, am uitat să păstrez o cană cu zeama în care a fiert năutul și a trebuit să folosesc apă pentru a ajusta consistența, acum prima mea grijă este să umplu o cană cu apa rămasă după fierbere, înainte de a scurge boabele.
Dacă există cetățeni care vor o cremozitate a pastei de năut împinsă spre perfecțiune, aceștia pot arunca un cub de gheață în vasul robotului. De asemenea, îndepărtarea învelișului de pe boabele fierte garantează un plus de finețe compoziției. Personal, pentru că deținem un robot extrem de capabil și mai ales pentru plusul de fibre, prefer să las boabele cu țoalele pe ele.
Hummusul manufacturat de mine este împărțit în două părți inegale. Una mai mică, ce conține ardei usturat tocat fin sau pastă de ardei iute (prefer prima variantă pentru un plus de prospețime), și cealaltă, fără foc vegetal, pentru ceilalți membri ai familiei.
Știu că există și alte rețete de hummus, numite pompos îmbogățite, însă eu prefer oricând varianta clasică.
A, da! Uitasem: în caz de deținere de lime, folosesc sucul de la acestea și chiar înglobez în compoziție un vârf de degete de coajă de lime rasă.
Aștept de la voi și alte rețete de humus!
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Azi am aflat un nou cuvant pornind de la humusul lui Edel: alestezie (allesthesia). Cuvantul descrie fenomenul prin care placerea oferita de consumarea unui aliment sau respingerea acelui aliment nu depind de alimentul respectiv, ci de starea ta interna, de ce prostii a mai facut microbiomul tau, de inflamatia din corp, de rezervele dintr-un anumit micronutrient.
Deci, fratilor, humusul in cazul meu este un stimul alestezic. De azi inainte o sa stiu daca e ceva stricat la mațele mele in functie de cat de multa pofta imi face.
Si azi nu prea imi face pofta.
Hummusul imi place cu lipie proaspata sau paine calda. Astea ar fi in cazul meu alimente homeostatice sau ancora, care echilibreaza efectul humusului. Alimentele ancora (ou, paine, mere) sunt percepute de organism ca sigure.
Bai, merci, chiar am aflat ceva util.
Și eu am aflat despre cuvîntul ăla. De la tine.
Io sunt mai de la țară, folosesc năut mai pe tradițional la supe, ciorbe.
Singura dată când am gustat humus a fost la un restaurant arabesc de prin Sudan dorind să impresiona o australiancă. Am rămas doar cu impresia, cea mai mare țapă a fost că nici măcar bere nu aveau. De-aia îmi place de musulmanii bucureșteni, au bere halal.
La cum povestesti parca ai sarit cu parasuta sau ceva mai dihai. Daca la bietul humus ai amintiri din astea, eu vreau sa stiu cum a fost primul tau piure de urzici. :)))
@pvladc, oldjohn face năutul poșat.
Am o problema logistica cu mancarurile astea de import: imi transforma frigiderul in cimitir. La un inventar scurt gasesc niste pasta miso cu care nu prea mai stiu ce sa fac, un borcanel de harissa ramas de la nu stiu care reteta, o bucata de tofu, o sticla cu un sos picant portocaliu cu gust metalic si tot felul de alte chestii. Numai tahini imi lipseste din colectie. O sa tin oala cu ciorba pe balcon daca mai incerc multe retete.
@pvladc, cred că un frigider dublu mai rezovă supraîncărcarea.
Mai mult loc pentru inutilități
se pun în supe.
‘ți-ai dreaq dă burjui, o sarma n-ați face și voi…
io azi am avut parte de o iahnie de fasole albă (bob mare, sau mășcat zicea bunica) sub care am călit 10 bucățele de slănină; da’ leo bombon au fost niște murături picante primite moka, executate de o tanti bulgăroaică din Buzău 🤣
O ardem subversiv bre, pocim mancaruri din Orentu dă Mijloc.
E bine ca te gandiși sa pui umarul, he he he, la rezerva de gaze naturale in vremi din astea de restristi.
Dupa un humus excelent mancat prin Haifa acum muuulti ani, am petrecut ceva timp rafinand reteta pentru a obtine acelasi rezultat. Pasii sunt cam aceiasi, cu urmatoarele diferente:
1. La sfarsit constat ca am pus mai mult tahini sau ulei de masline decat credeam initial.
2. Eu mai adaug si niste sumac si putin praf de usturoi.
3. Cel mai important, lucru absolut obligatoriu, e sa folosesti chimion in loc de chimen.