Ochiu’ lui Sauedel

Oameni buni (și unii mai puțin buni), am lipsit de pe aici din cauză de pleoapă. În urma inspectării unei piese prelucrate care trecuse printr-un control nedistructiv cu lichid penetrant, o parte din acel lichid a ajuns pe degetele mele exact în momentul când în zona ochiului stâng s-a instalat o mâncărime de genul „scarpină-te sau mori”. Este pentru prima oară în viața desfășurată de subsemnatul pe această planetă când una dintre pleoape a ajuns să semene cu o streașină.

Nu m-am confruntat niciodată cu instalarea, ca la ea acasă, a unui orjelet, sau cum îi spun specialiștii, urcior, la vreunul dintre ochi, așa că picuratul de ser fiziologic și mânjitul cu creme pe pleoapă au căpătat proporțiile unui cataclism galactic. O reacție bizară, venind din partea unui om care a avut arcadele deschise de destule ori.

Între sesiunile de picurat conținut de fiole în occhio și masat pleoapa cu Kanamicină și încă o altă cremă, pentru că sunt chinuit de o mâncărime instalată strategic pe orbită, am descoperit soluția care ține departe degetele de la ambele mâini (și de la picioare, căci da, m-am gândit în disperare de cauză să încerc să-mi înfig degetul mare de la piciorul drept în ochiul stâng): somnul.

Și cum eu sunt un cetățean care ia lucrurile în serios, am abordat și somnul într-o manieră responsabilă; mai exact, am dus somnul obișnuit la nivel de hibernare. Sunt convins că, în aceste momente, populația de urși bruni din codrii patriei a ieșit din hibernare ca să discute acordarea, în premieră, a titlului de „Ursul Anului” unui biped umanoid.

Închei cu o întrebare: știți vreun cardiolog competent în orașul lui Bucur?