Cică sunt semne clare că ne facem bine

Acest imobil buzoian se degradează nederanjat de nimeni de destul timp la intersecția străzilor Triumfului și Decebal. În urma multelor sesizări (me included), oficialitățile locale au luat măsuri extrem de riguroase, de manual, menite să rezolve o situație periculoasă: au pus mizeriile alea de gărdulețe, aproape lipite de peretele casei.

Ce nu înțeleg eu, ca om care ține în mod deosebit ca viața lui să rămână în interiorul corpului care o găzduiește, mă întreb obsesiv ce dracu’ este în capul celor care aleg să treacă pe lângă casa aia pe crâmpeiul ăla de trotuar lăsat liber de gărdulețele sufletului, sau pur și simplu pe carosabil, dar la zece centimetri de bordură.

Când am făcut fotografia zilele trecute, eram în trecere prin zonă. Am lăsat să treacă „una bucată mămik” care ținea de mână copilașul (mai mult ca sigur personal), ca să nu muncesc la blurat fețe. Mămik care mergea pe carosabil în timp ce copilul folosea bordura pe post de bârnă. Cele câteva ușoare șovăieli ale micuței făpturi i-au provocat zâmbete mândre mămikului de pe carosabil.

Să vă mai spun că, vara, din 100 de cetățeni (când crește numărul de pedestrași), indiferent de sensul de mers, mult peste jumătate aleg să treacă aproape lipiți de gardurile alea? Mame cu copii, familii cu copii, care străbat porțiunea aia fără să conștientizeze că zidul ăla poate fi străbătut de dorința bruscă să „învelească” oameni. Oameni care par a nu avea prea mult mobilier lipsă în cap, se pun în pericol pe ei și pe ai lor cu o nonșalanță care ar trebui să mă sperie.

Îmi revin repede când îmi aduc aminte în ce țară sunt și cine o populează. La o altă vârstă, aș fi fost curios: dacă zidul ăla ar fi picat peste vreun prost, cum ar fi explicat autoritățile „durerea în cur”? Însă, după ce a trecut peste tine un Iliescu nederanjat, trei decade de USL și un Colectiv care continuă să doară, te liniștești rapid.