Într-o țară în care s-au comis 30 de femicide, pentru ăia cu carte multă ca tzancă, femicid este când îți omori femeia sau femei, de la începutul anului, fostul prezentator manelist de la postul manelist Kanal D, îndrăgitul, poate reevaluați, dragi fane și fani, adrian cristea zis bursucu’, proaspăt semnat cu trustul Antena 1, care ar trebui să reevalueze și ei, slabe șanse, relațiile contractuale cu el, după prestația din podcastul în care este gazdă unde la avut ca conlocutor pe altă lumină a nației, tzancă uraganu, a făcut-o pe blândul Ben când invitatul a normalizat lovirea femeilor.
Derulați la 1.09 și 37 de secunde, repet, 1.09 și 37 de secunde, ca să înțelegeți una dintre cauzele potopului de femicide, abuzuri fizice, verbale comise de tot mai mulți românoși împotriva femeilor.
Înainte să dați din buci, țâțe, pe ”muzica” făcută de acest limbric, sau de alții ca el, abuzator de femei, poate ar trebui să vă gândiți mai bine. Da mă, dar ce legătură este între mizeria pe care dau eu din țâțe, buci și buric și faptul că un tzancă consideră că o palmă, un picior aplicat femeilor este în anumite condiții, perfect scuzabil? Sigur, io prost, nu are.
domnu bursucu’ este buni banii lu tzancă? Că cu celălalt acuzat de lovire, Iustin Petrescu, ai fost foarte acid, ai dat-o în tricouri cu mesaje, dar cu frateli tău de manele ai ales să fii cocolino.
Astăzi sau cel târziu mîine, după ce mă eliberez de ce am de făcut, îți fac plângere la CNA.
În caz că vă interesează, această mizerie de manelist a făcut ceva clip în care explică că a fost o glumă. Mă scuzț dar nu am avut stomac să o caut.
Later edit:
Tocmai acu, când am trimis prima mea reclamație pe persoană fizică la CNA, a venit comunicatul de la domnu’ bursucu’ că podcastul a fost dat jos de el și echipa lui. Nici în ceasul al doișpelea nu își asumă atitudinea extrem de laxă față de poveștile caftitorului de femei, tzancă uraganu. Lasă, bosuleanu’, poate schimbă aștia legislația și se dă voie la bătut femei.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Nu intelegi o chestie: si lor le place!
Adica femeilor…
Baga-te intr-un scandal d’asta si iti vei lua bataie de la amandoi!
Cam asa sunt educate, cel putin etnia asta.
Și dacă lor le place, că din mediul ăla au venit unde violența este un mod de a rezolva chestii, trebuie să privim declarații ca ale dobitocului cu îngăduință, nu?
Nu!
Dar rezolvarea trebuie sa plece de la 0 ani.
Prostovanul asta asa a fostt educat…
Că omu’ e un dobitoc e clar.
Da’ io am o-ntrebare: dacă ea dă cu palma sau cu pumnu’ io ce-ar trebui să fac?
E drept că n-am lovit-o, că dac-o făceam eram azi la pușcărie. Dar i-am prins mâna și i-am zis frumos și calm: dacă mai faci gestul ăsta vreodată îți rup mâna de la umăr și te bat cu ea până mori. La scurt timp am și băgat divorțul pentru că era clar că femeia o luase grav de tot pe ulei.
Am aflat întâmplător că nebuna împarte pumni și picioare cu actualul soț de pe poziții egale: ea obeză, el gras. 🤷♂️
Tu vorbești serios? Man, am înțeles că ești ditamai plăvanul, cum plm să lovești o femeie, chiar dacă aia face gestul de a te lovi? Dacă un copil te lovește, cum procedezi?
Ai luat una, îi spui pa și gata. Sau rămâi și discuți cu ea. Ori găsești unul competent cu care să te bați.
@Edelweiss: femeia o dat, nu s-o jucat, dar io m-am ferit și i-am prins mâna. Apoi i-am spus ce i-am spus. Bine, n-aș fi lovit-o niciodată, pentru că nu-s genul.
Dacă un copil mă lovește intenționat, pentru mine-i clar că respectivul e needucat și de aceea voi sta de vorbă cu tatăl său.
+10, man.
Eu zic că treaba asta este generală și nu are legătură cu manelele. Nici cu ascultătorii de manele. Este pur și simplu natura umană… Unii bărbați, cu mușchiulețul la vedere indiferent dacă îl au sau nu se dau cocoși de luptă și nu fac altceva decât să își arate superioritatea față de sexul feminin. După mine dacă vrei să te dai cocoș în ceva te duci nene ori în ring, ori în cușcă în cazul acesta sau pe pistă pentru vitezomanii pe două sau patru roți.
Mulți fac asta pentru că așa au învățat acasă, pentru că li se permite, pentru că sunt iertați, pentru că n motive! La mine nu a fost cazul, nu am avut parte de violență domestică între părinți, dar am întâlnit caz în care ea îl bătea pe el și el urla la țară din toți rărunchii – nu-l auzea nimeni pe săracul Ciontea! Locuiau într-un cătun și la momentul respectiv mai erau 12 oameni în sat, printre care și mamaia mea, majoritatea bătrânilor care au vrut să stea lângă pământul lor.
Nu, nu e ok. Sper să mă ajute Dumnezeu să nu mă abat de la acest drum și să nu îmi pierd vreodată cumpătul și să fac chestii de genul!
PS. Vezi tu Edelweiss tu gândești așa pentru că ai fost antrenat ca să aplici ceea ce știi doar în legitima apărare și/sau dacă nu mai poți evita bătaia!
Fă declarațiile astea într-un podcast dintr-o țară din nordul Europei, etalon de civilizație pentru mine, și hai să vedem dacă rămân fără consecințe. Eu despre inerția oamenilor când văd astfel de mizerii.
”Eu zic că treaba asta este generală și nu are legătură cu manelele. Nici cu ascultătorii de manele. Este pur și simplu natura umană… Unii bărbați, cu mușchiulețul la vedere indiferent dacă îl au sau nu se dau cocoși de luptă și nu fac altceva decât să își arate superioritatea față de sexul feminin.”
O să constați că incidența este regină în zona aia.
@Edel, la mine în Ploiești am crescut într-un cartier care are la dreapta cum te uiți spre București cartierul Mimiu pentru cunoscători – acolo este ghetou. Pe partea asta sunt băieți de etnie care sunt din ăștia cu fuste, cu tradiții, etnici de odinioară!
Pe partea stângă este cartierul Ghighiu, unde oamenii sunt mai spălați, în sensul că nu mai umblă cu fuste și se îmbracă normal și nu că folosesc apa și săpunul.
tzancă șade pe partea stângă a cartierului Ghighiu, în Dorobanțu peste linii!
Înțeleg foarte bine ceea ce spui – și tind să fiu de acord cu tine că persoanele care au două clase ca trenul sunt mai predispuse violențelor domestice decât celor care au și facultate, dar nu este o chestie general valabilă!
PS. Am avut chiar și o iubită care era țigancă!
deci ai bifat multiculturanismul. bravo.
Un bărbat din judeţul Prahova a ajuns în atenţia Poliţiei după ce şi-a bătut amanta, pe stradă, după care a lovit-o cu maşina. Victima nu a sesizat autorităţile despre agresiune, însă a fost văzută pe stradă, plină de sânge, de către o femeie care a anunţat Poliţia.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că victima şi agresorul se cunosc. Atât bărbatul, cât şi femeia sunt căsătoriţi şi au o relaţie extraconjugală. Nu se cunosc cu exactitate cauzele pentru care între cei doi s-a ajuns la agresiune.
Sunt chestii diferite.