După ce citiți rândurile de mai jos, sper că vă trece un fior de mândrie cetățenească când știți că din mărirea taxelor or să fie remunerați generos cetățeni care vor lupta și în viitor pentru binele nostru.
Ancheta Curții de Conturi în legătură cu descoperirea unui risc de evaziune fiscală prin înscrierea a mii de firme pe o singură adresă, face parte din categoria, declanșată la începutul fiecărei crize economice, băeți și fete, reflectoarele e pe noi, hai să zăngănim și noi din pixuri, cătușe, fiecare cu ce are, să luăm ochii fraierilor și după ce trece valul, ne întoarcem la beneficii, amante, frecat duda.
Situația celor 2000 de firme înregistrate la o singură adresă, cu datorii de milioane la stat, a fost invizibilă pentru ANAF.
Știți ANAF-ul, ăla care pune proprire pe conturile unui pulete dacă datorează echivalentul unei legături de pătrunjel, dar se face că nu vede averile fabuloase ale unor interlopi sau politicieni. Ăla care se încăpățânează să facă totul să nu se digitalizeze, să adune bani și de la companii de care fuge momentan ca dracu de tămâie.
Este tot ăla al cărui angajați au reușit, datorită muncii deosebit de solicitante, să atingă cel mai mare procent de necolectare din UE. Și pentru asta au primit măriri salariale. Să crești salariile bugetarilor cu 24% când PIB-ul a crescut cu 2% asta înseamnă să fii uselist competent.
Un alt bugetar care lucrează pentru cetățeni este și Nicolae Iulian Albaceanu, inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, un domn care este suspect că era implicat în afaceri fast-food, cu combustibil și plasarea forței de muncă din străinătate.
Jandarmeria s-a delimitat, adorabil este că nici șefii și nici colegii habar nu aveau de operațiunea colegulu.
Probabil pentru că domnu inspector s-a apucat de afacerile astea la începutul acestei săptămâni, iar ieri, datorită unui ghinion incredibil, a fost săltat de DNA București. În rest a fost un angajat impecabil care a avut câteva zile de rătăcire.
Nu știu de ce am eu impresia asta, poate pentru că trăiesc în România, dar după ochii lumii se uită în altă direcție, o să urmeze rețeta clasică, batista pe țambal și pensionare discretă.
Eu zic să se mai tragă DNA, justiția, pe cur că are doar 19 ani vechime în sistem și nu cred că întrunește condițiile pentru o pensionare ca la carte, nu cred trebuie să stricăm zenul de viitor pensionar special al omului.
Credeți că o să fie tras cineva de urechi, dat afară, trimis în judecată, ceva, orice, pentru toate anomaliile astea?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Eu tocmai am citit undeva că Leana lu’ Pârțag de la AUR ia indemnizație de chirie în condițiile în care deține trei bodegi cu prețuri nesimțite și casă serioasă în Voluntari. Ăsta da suveranism, pe cuvânt 🙂
Cât îl detest pe boul ăla.
Probabil că orice om cu măcar jumătate de creier în funcțiune are aceleași sentimente față de el 🙂
Casa are „dăcât” 700 metri pătrați. De-aia de săraci
Io zic sa ma plătiți pe mine
Ca sa rămân unde sunt acum.
Adică în Madeira…
da’ jandarmul și bou! păi el, din Brăila fiind, să nu știe că forța de muncă se plasează ÎN străinătate…!
E d’ăla cu studii înalte, la Ecologică. Un fel de Ciolăcuț 😂