Nu știu cum veți fi voi în această vară, dragii moșului, dar eu voi fi un pedestraș vivace. Mă voi manifesta biped în concedii, dar și zilnic, atunci când timpul îmi permite să pun un picior în fața celuilalt pentru a acoperi distanțe semnificative.
Ca un cetățean diagnosticat cu polineuropatie bilaterală periferică la picioare din cauze idiopatice, au concluzionat unii specialiști, rezultată în urma unui atac desfășurat de sistemul imunitar edelweissian asupra unui amărât de herpesvirus (cel al mononucleozei), au diagnosticat alții, la fel de specialiști ca primii, am devenit ușor sensibil la împreunarea solului cu tălpile dobândite prin naștere.
Așa că am optat pentru încălțăminte, a se citi hadidași, din segmentul destul de premium, acolo unde tălpile comode sunt un standard ordinar.
Pentru că a venit vara și voi fi pus să adaug cracimetrajului distanțe serioase, rezultate în urma vânătorii de obiective istorice și a locantelor care găzduiesc localnici înfometați, m-am gândit, după multă vreme, să-mi iau sandale.
Ultima pereche achiziționată a fost undeva acum peste zece ani. Era ceva din piele, ceva, cică de firmă, cu vârf semideschis, și a reprezentat, după numai două încercări (ambele prin casă), un eșec absolut, urmat de un retur scârbit.
Asta pentru că dețin un deget, cel mare, de la piciorul drept, care are un singur scop în viață: să iasă la aer prin orice găurică. La început am crezut că are nas și se sufocă în șoșoni, de aici eforturile lui disperate de a evada. Dar nope, e doar un defect de proiectare. Drept urmare m-am ales cu un deget permanent erect. Așa că sandalele trebuie să aibă musai vârful închis, ca să țină prostul înăuntru. Iar talpa comodă, din motivele de mai sus, adaptată pentru bântuit urban dar și pentru hălăduit prin munți străini.
O altă problemă planează deasupra achiziției: calapodul. Chiar dacă port 46 și jumătate, am labele, hăhăhă, râs băsescian, era să scriu altceva, înguste. Adică dețin, în loc de tălpi, schiuri, nu rachete de tenis, ca alți hăndrălăi, frați din ordinul oamenilor peste 190 de centimetri. Deci formatul tre să fie unul îngust.
După un research aprofundat, stau și baleiez într-o stare de nehotărâre (care îmi scoate din minți soția) între următoarele modele:
-
Salomon Udara Advanced – link
-
Salomon Techamphibian 5 – link
-
Hoka Hopara 2 – link
-
Keen Hyperport H2 (ăștia știu că au calapod lat) – link
-
Teva Flintwood – link
Întrebare pentru doamne, domni și oamenii plajelor: voi ce ați alege să purtați sau ce purtați? Iar în cazul doamnelor: mai ieșiți din casă dacă colegul de apartament și viață are așa ceva în picioare?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
În vacanțe port, în general, pantofi sport și șlapi, dacă-s la mare. Pe vremuri, aveam o geantă numai pentru pantofi, inclusiv cu toc, asortați la outfituri. Mare parte se întorceau acasă nefolosiți, dar na, să fie. Soțul poartă și el tot pantofi sport și șlapi și l-am încurajat să poarte și sandale bărbătești cu pantaloni trei sferturi. În ideea că la muncă purta și poartă, zilnic, bocanci de șantier și pantaloni lungi. Iar în timpul liber pantofi sport casual cu jeans și, ocazional, pantofi din ăia de costum și costum. Să diversifice, cum ar veni. Am reușit cu pantalonii trei sferturi doar. Aș putea să forțez un pic lucrurile, să-i iau eu niște sandale bărbătești mișto și să insist să le poarte, dar mi-e să nu-i vină vreo idee năstrușnică, respectiv să le poarte cu șosete. :))
M-am uitat după ce am scris în link-uri, aaah, și astea-s sandale? 😀
@Anduța, cum adică dacă alea din link sunt sandale. Așa trebuie să arate sandalele de om bărbat.
Deci el zice că nu poartă sandale și punct. Nici măcar nu-și pune problema cum ar trebui să arate sandalele de om bărbat.
Eu port niște țeve, achiziționate prin Creta acum doi ani. Vârf deschis dar talpă extrem de comodă. Cel mai tare la sandale mă enervează pietricelele.
@OldJohn, alea cu vârf deschis nu le pot suferi.
Pe mine m-a făcut mama potrivit la ambele extremități: îngust și la picioare, și la minte. În afară de cârceii cauzați de frig în toiul verii, când și degetele mele stau ridicate ca niște suricate, picioarele mele se simt binișor în sandale lumești, de Decathlon, fără pretenții financiare. Talpa cramponată e făcută atât pentru incursiuni urbane, cât și pentru plaje stâncoase. Am intrat în mare și în râuri cu ele, le-am spălat și cu lancea, nu s-au stricat deocamdată. Doar greutatea mea de very imposing peacemaker face ca labele să înceapă să ceară pauze de odihnă după circa 15k de pași dansanți. Chiar dacă au început să se uzeze, de vara asta mi-au rămas pe picioare sandalele juniorului cu 46,5 amprentă la sol, care refuză să le mai poarte din motive de adolescență. Identice cu ale mele.
Am avut acum vreo 15 ani niște sandale sport cu bombeu împletit din benzi elastice în genul Keen Hyperport, luate din Germania, care permiteau aerisirea eficientă în detrimentul organoleptic al celor dragi, dar n-au ținut prea mult.
Ca să fii în ton cu moda, ia-ți crocși hidoși și vei putea sărbători și Ziua Marinei, că arată ca niște vapoare pe calapod mare. 🙂
@Kronwurst, polineuropatia periferică mă obligă să aleg ce este cât mai ergonomic.
Cică sunt comozi și crocșii. Probabil espadrilele din pânză sunt mai indicate, în cazul tău.
@Kronwurst, pleacă man cu mileurile tale. Mai bine merg în mâini.
Adică așa? https://imgur.com/a/XGJ77t4
🙂 Dacă ți-e mai ergonomic, cine sunt eu să mă pun în calea fericirii tale.