Sunt un mare admirator al artiștilor care, influențați de trupe ce au scris istorie forțând limitele, aleg în detrimentul succesului comercial să împingă creativitatea dincolo de granițele trasate de modelele lor muzicale. Sunt multe band-uri care riscă asta: unele cu rezultate fenomenale, altele cu unele mai puțin inspirate. Germanii de la Maladie au reușit să creeze o muzică ce, în mod normal, ar fi meritat o mai mare recunoaștere.
Ce vă așteaptă în cele 70 de minute cât cuprinde sub copertă The Dance of Tragedies? O gașcă de germani care fac o muzică ce pare mai degrabă făcută de francezi, pentru că avant-gardismul extrem de bine închegat este o caracteristică a popoarelor latine și mai puțin o alegere a popoarelor germanice.
O nebunie muzicală care adună chitare și saxofon împreună, fără să ai o singură clipă senzația că este un accident nefericit. Clean vocals, harsh vocals, chitare care accelerează mai furios ca un Dodge Hellcat de 1000 de CP, ca apoi să curgă domol, ca un râu de câmpie, minute întregi. Iar saxofonul își face numărul exact când și cât trebuie.
Recomand albumul ăsta? Cu toată dragostea, pentru că este un exercițiu muzical.
Aici găsiți un album care sfidează multe obișnuințe: The Dance of Tragedies
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Merci! Îi știu pe cetățeni și îmi plac, dar nu aveam habar că au scos material nou. L-am salvat instant.
Sper să-mi fac timp pentru el. Din ce știu despre muzica lor, nu e genul de album care merge între două semafoare, îți cere puțină atenție, să prinzi ce au vrut să spună.
Deocamdată am ascultat doar piesa cu clip și pot spune că… da, îmi place. Stropul ăla de punk de la începutul ei îmi spune că mai sunt multe de descoperit.
@Sorin, niciunul dintre albumele lor nu este de semafor. Cel mai bun al lor îl consider Still, nu mai știu anul, iar ăsta nu este departe de el. Am uitat să menționez punk-ul din piesele lor.