În juniorul mic s-a activat instinctul ancestral de pescar. Și cum este în acel moment al vieții, au început rugămințile legate de luat chestii de pescuit, cu care să meargă, desigur, la pescuit.
L-am înțeles, mai ales că și eu am prestat, în era mezozoică, această îndeletnicire. Am renunțat la băgat bățul în baltă, râuri, în cazul meu, nu pentru că m-am măritat, nici pentru că e mai ușor să-l bagi prin gard (deși e și asta adevărat), ci dintr-un motiv mult mai simplu: n-am mai băut.
Din același motiv nu mai pot asculta blues. Muzica aia nu mai intră în mine fără un pahar de distilat și o țigară care sucombă încetișor între buze.
Pescarii care pleacă în comandouri organizate de vânătoare a peștilor vii știu exact la ce mă refer. Pentru că, cel puțin în cazul meu, un vicios notoriu, prima zi pe baltă nu era despre pescuit. Era despre înfrânt sticle. Era o luptă care celebra părăsirea, fie și temporară, a domiciliului.
Așa că ieri am fost la pescuit pe Buzău River, eu cu juniorul, un amic cu al lui. S-au prins clenuți minori, mari cât un inelar, care au fost redați mediului natural după ce au fost, bineînțeles, fotografiați.
În timp ce strângeam bățul și linia, mi-am amintit cât de relaxant este pescuitul când nu prinzi absolut nimic. Pentru că, dragi prieteni, clasamentul capturilor a fost cam așa, juniorul meu, trei zgâtii, amicul, două, al lui, una, eu, ZERO.
A fost atât de zen totul, că am fost primul care a strâns bățul, zâmbind larg ca după îngurgitarea unei găleți cu lămâi, și am făcut asta în timp ce înjuram, în gând, ca un tractorist scelerat.
Se pare că în dimineața asta repetăm faza cu pescuitul și relaxarea, doar eu și cei doi juniori. Zei din toate cerurile, dați-mi răbdare și control, dar, mai ales, înfigeți-mi și mie un nenorocit de pește în cârligul ăla!
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Mai pune tu poze cu glume d-alea și o să te “ajute” toți zeii. Pește de la Metro, poate.
Spor la poze!
De abia am ajuns și juniorul a scăpat unul. Eu amân momentul ca să mă fac de râs, balotând o bruschetă, cafea și ascultând Kanonefieber.
bre, să le zici că tu îi prinzi noaptea și îi duci la pizzerie să-mi facă mie tonno e cipolla; de două ori săptămîna asta! dacă te ajută, îți pun bonurile pe whatsapp…
Că roșia pe pâine nu-ți mai place.
Ce vremuri cand mergeam la pescuit. Tata a fost un mare pescar amator. Mergea destul de des cu un prieten de al lui. Pe vremea aia mancam si ce prindea.
Noi am mers o data cu el in delta. Ce se oftica cand noi prindeam pesti mai mari sau mai multi ca el. Asa se face ca noi toti avem poze cu pestii prinsi si el nu. El astepta sa prinda pestele cel mare😀.
Excelentă scuză. Presimt că o să o folosesc și eu.
Schimbă modelul de cârlige, că altfel se programează peștii la piercing doar la colegii mult mai tineri. Aș fi zis de modelul de pescar, dar răutatea de dimineață nu e plăcută în ochii Domnului. Totuși, dacă și tineretul folosește același model…
P.S. Nu-s pescar, au încercat unii să mă molipsească dar aveam imunitate bună. Pe de altă parte, cred că-i un skill util, așa că nu exclud să mă apuc când ajung la blogărețe.
S-a înrăit lumea, maică! Și plină de burgheji.
@Peredhil, bănuiesc că te referi la blogărul subțirel de Năvodari.
Pescuitul nu este de mine, dar atmosfera de la pescuit da… grătare, băutura, liniște. Nu mai beau cum o făceam înainte, dar nu am renunțat de tot. Totuși la pește cred că am vreo 3 ani de când nu am mai fost. Nu am băgat niciodată bățul în baltă, în schimb când eram mai mic, la țară pe un afluent al Buzăului, pe Bâsca Chiojdului prindeam pește la mână sau la sac. Frumoase vremuri!
Fără pescuit ăla este ieșit la iarbă verde. Bună și aia.
Eu și băiatul suntem campioni la felul ăsta inofensiv de pescuit.
E foarte relaxant pentru că tu te chinui să îl scoți din ac, dacă s-ar prinde.
Plus că noi am hotărât că suntem foarte miloși!
Daaa, este și ăsta un alibi.
Nu-mi place sa pescuiesc pentru ca:
1. Nu prind nimic;
2. Desi nu prind nimic, tot miros a peste!
3. Mi-e sila de vietățile care trebuie băgate în ac.
4. Ma pișcă diverse insecte.
5. Nu prind nimic.
Păi le bagi în ac pe alea care te pișcă. Razbunareee.
Pescuitul nu este pentru oricine.
Am văzut doua categorii de pescari de succes:
– aia care pescuiesc de foame;
– aia care au un dar de la D-zeu (sau Bunuțul/Bărbosul cum zic gheii). Astia pot intra si cu mâinile goale intr-o balta si sa iasă cun un peste în mână.
La pescuit îmi place momentul acela când anticipez dimensiunea peștelui în funcție de puterea cu care simt cǎ trage firul. Apoi vine partea cu evaluatul realității, care e nemulțumitoare, de cele mai multe ori, dar tolerabilă. Apoi vine partea cea mai neplăcută, în care ar trebui să scot peştele prins din ac și să reiau procedura, cu rupt de râmǎ și băgat în ac. Zic “ar trebui”, cǎ nu am reușit s-o fac, lucru absolut intolerabil, motiv pentru care m-am și lăsat de orice tentativă de a pescui. Ferice de pescarii care nu prind peşti și nu tre’ să treacă prin astfel de neplăceri! :))
Când eram copii si pescuiam intr-o balta împuțită, vene si un țigan haios (era mai mare decât noi, avea si copii). Era din categoria „pescar de foame”.
Asta ne spunea si bancuri cu țigani.
Erau delicioase, mai ales unul pe care nu l-am uitat nici pana acum…
Bagă bancul
Doi tigani în fata judecătorului.
– De ce il dai în judecata?
– Dom’ judecator, m-a i jurat si m-a jignit tiganu’ asta?
-Pai ce ti-a zis?
-A zis ca daca ma f….e odata-n cur, îmi inșiră mațele pe p…ă si alte prostii care nu se pot spune!
@Anduța, ce spui tu acolo, de fapt, cum spui tu, este pescuit solemn.
Daca tot sunteț la bancuri am și eu unul:
– Vă place peștele?
– Nu, că ne bate.
Pai pescuitul e ocazia ideala sa asculti blues… desi, ce zic eu blues, ca Bonamassa e din alta lume. La pescuit se asculta fusion jazz – pestii aud, adorm, ii prinzi cu batista! Mission accomplished!