Sâmbătă am fost cu cel mic la Dechatlon să îi iau câteva lucruri pentru bicicletă. Am plecat chiar pe biciclete, pe cel mai mare bulevard al orașului, și singurul care contează, dacă mă întrebați pe mine.
Juniorul în față, eu în spatele lui. Pe pista de biciclete. La fiecare trecere de pietoni, când s-a făcut verde, copilul s-a dat jos și a traversat regulamentar. Semn că instructajul tăticului nu a fost în zadar.
În schimb, ce să vezi? Pe trotuarul, destul larg pe anumite porțiuni, generos, în altele, tot felul de cetățeni, cu tot felul de obiceiuri. Bicicliști care refuzau pista și preferau să pedaleze printre pietoni.
Părinți cu copii pe biciclete, toți fără căști. Mămici cu cărucioare care folosesc pista ca loc de promenadă. Grupuri de prieteni care stăteau de vorbă fix în mijlocul ei.
Încercai să le atragi atenția? Primeai priviri indignate, de genul: „trotuarul e de la mama, ejti bou?”
Pista de biciclete, în teorie, ar trebui să fie un spațiu sigur pentru bicicliști, ca să nu fie nevoiți să meargă pe carosabil, printre șoferi nervoși. În practică, la noi, e un simplu element de decor urban.
Sunt convins că pe toți ăștia dacă îi întrebai aveau păreri solide și vehemente despre respectarea legii, corupție, din astea care ne țin ca societate în loc.
Muuuuuuuuuuuuu!!!!!
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
civilizația se învață greu…
Și nu de bunăvoie.
Și doar cu amenzi sau cu bătaie…
🤣🤣🤣 Ii înțeleg! Primele priviri acuzatoare, cu privire la circulația mea pe o pista de biciclete, le-am luat în Muuuuunchen prin 2009.
Evident că și eu mă uitam urât la bicicliștii care mă clopoțeau de zor. Abia după câteva apostrofări insistente am văzut pictat pe jos simbolul și banda galbenă.
Vor deveni, cu timpul, obișnuință și în urbea ta. Mă tem că purtatul căști va trebui legiferat pentru că implică o cheltuială materială și e mai greu cu ariciul în buzunar. Nu mai amintesc de vreun material reflectorizant, inclusiv pentru unii pietoni care se deplasează/aleargă noaptea pe drumuri.
LE: exact cum zice și @costică!
‘t-ai dracu cu bicicletele voastre!
Lasa ca se intampla si la case mai mari. Mai zilele trecute o individa se opreste fix in mijlocul pistei de biciclete. Eu claxonez, strig, ea nimic. Ajung langa ea. Trec razant pe langa ea si ii strig in ureche: Atentie!. Bă, daca a miscat vreun muschi.
Alta data, unul mergea pe sensul meu de mers, dar inspre mine. Eu claxonez, el se uita in spate. Se repeta operatiunea de 2 ori, apoi isi ridica capul din telefon, ma vede in sfarsit si zice: Sorry🙄.
Și nu a ieșit românca din tine?
De cand am fost agresata in trafic, am grija cum reactionez. Dar de zis vreo 2 tot🤬.
Iar burghezisme din astea?! Nu vă mai ajunge strada, aveți pretenții acuma!
Las’ că îl pune Stormy Daniels președinte pe CG (pe 31 septembrie) și vedeți voi! (nu e de la mine, ci de pe blogul cu călătorii).
Probabil următoarea ”aroganță” o să fie legată de spartul de semințe.
Nu se supara Cristela???
Nu, dacă se sparg cu partea inghinală.
Ce te faci daca pe pista de biciclete … vine din față unul cu o mașină. Era noapte, eram în Amsterdam și speriat fiind că nu merge bine GPS când am auzit dreapta, am făcut pe prima… cine a mai auzit că în 150 de metri…
Norocul meu că pe pista de biciclete nu trecea nici un biciclist și că asta s-a unit după vreo 150 de metri cu drumul pe care trebuia să o iau.
Am stat oleacă cu fundul strâns că amenda era cam mare. Nu a venit nimic.
În rest nu am pățanii cu biciclete.
😂😂😂
@BaGheRa: da’ mașina ta n-are faruri? 🤭