Trupa asta de gagici, venită din țara văcuțelor Milka, a ciocolatei Tomblerone, și a bancherilor volubili ca lespedea de pe mormânt, înființată în 2015, cu influențe puternice din anii ’80 precum Iron Maiden, Judas Priest, Dio, pe mine nu m-a prins deosebit de tare, niciodată. Nu închid când dau de o piesă de a lor dar nici nu am vreuna prin playlisturile mele uzuale.
Am 50 de ani, și culmea, spre deosebire de colegii mei de generație, muzica pe care o ascult este din ce în ce mai radicală, ei cu Dylan și Uriah, eu cu brutal slam de la Kraanium. Poate că eu am îmbătrânit dar demonii din mine sunt la fel de tineri.
BogDan are un articol mișto scris despre cât de muzică era muzica pe vremea ”noastră” și cât de nasoală este asta de acum. Și nu sunt de acord deloc cu ce se spune acolo. Parcă este clubul pensionarilor tăietori de mingi.
Discuția este lungă, și cum nu sunt în deplinătatea forțelor mele să deschid cutia asta acum, voi face asta la vremea potrivită. Ca să înțelegeți poziția mea, fuck Savoy, fuck Compact, fuck Iris, give some Machiavellian God sau Crimena.
Când vreuna dintre trupele astea ”legendare” din ograda maicii domnului o facă concerte pe afară, acolo unde muzica contează, știu placa, nu au vrut, ca Negură Bunget sau vor fi nominalizați cu șanse reale la cel mai bun album de black al anului ca oamenii de la Dordeduh, atunci să deschidă gura.
Pentru mine au fost trupe de conjunctură pentru vremuri de disjuncție socială, au meritele lor, au avut rolul lor, dar mie muzica lor nu îmi mai transmite absolut nimic. Ăsta sunt eu, nu trebuie ca ce simt eu să fie universal valabil.
Rahatul ăsta cu generația mea care o să dea de gard planeta, am auzit-o de la cea a tatălui meu. Acum este rândul generației mele să spună aceleași rahaturi despre cei care vin după noi. Stați băh, liniștiți sunt destule șanse ca planeta să fie mai bine cu ei. Au superficialitate, pe aia o rezolvă asumările vieții, dar au și o empatie pe care noi nu am atins-o niciodată.
Plm, am divagat, să revenim la elvețience.
Chitara ritmică Romana Kalkuhl, fondatoare și principala compozitoare a trupei a reușit să facă împreună cu colegele ei, Jeanine Grob – bass, Lala Frischknecht – tobe, Laura Guldemond – voce principală (din 2019) și Courtney Cox – chitară solo, o trupă de heavy metal cu sound retro extrem de solidă.
Cel mai bun album al lor, părerea mea, este cel din 2021, pe care, dacă vă place heavy metalul ăla cu parfum de anii 80, ar trebui să nu îl ratați.
Una dintre cele mai populare piese ale lor The Witch Of The North nu este mult deasupra celei de anul ăsta High Priestess Of The Night, chestie care dovedește faptul că fetele compun destul de solid și nu fac prea mulți pați greșiți.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
În urmă cu vreo 10 ani ziceam că muzica de azi e de kkt, că nu se mai face muzică ca în anii 70-90.
Acum, când ating imediat 50, ascult ce ai enumerat mai sus și zic că se face muzică bună și azi. Foarte buna! Bine, pentru gusturile mele de acum . Mai vedem peste 10 ani 🙂
Îl ador pe Bogdan dar are momente de pensionar care mă scot din minți.
Total de acord. Și peste 10 ani o sa fie muzică bună. Și peste 50. Altfel dar bună.
Fiecare generatie trebuie sa aiba muzica ei, idolii ei. Ar fi complet greșit sa se intample altfel. Nu pot sa mă plang de ce se intampla prin muzica de azi, chiar dacă aș vrea nu prea pot găsi motive. Pentru fiecare trupa proastă exista suficiente trupe misto care sa imi inchida gura. Singurul lucru de care chiar îmi pare rău este ca nu am suficient timp si rabdare sa ascult tot ce-mi cade in mana.
Empatie mai mare au pe naiba. Și asta vine de la cineva perfect capabil să definească empatia chiar și prin absența ei.
* ca orice opinie pe tema dată, suferă de lipsa studiului aplicat tuturor exemplarelor din intervalul de vârstă relevant, sau măcar unui eșantion semnificativ statistic.
Despre generația Z există mai puține studii, sunt mai mult predicții. Vor fi diferențe semnificative între cel născut în 1997 și cel născut în 2012. Vedem, eu am încredere în ei.
Pana cand am plecat la facultate, toti vecinii ma considerau satanist. Ascultam metale, fumam si trageam betii crunte incepand de pe la 14 ani, purtam cam toti din gasca parul lung (lațe, da?) si ne bateam cu alti dementi de varsta noastra de venam acasa plini de sange.
Dupa ce am terminat scoala, mi-au spus-o pe sleau cativa din vecini, ca nici in visele lor cele mai bune nu se asteptau sa se aleaga ceva bun din satanistul de mine.
De ascultat am ascultat tot ce mi-a cazut in mana, incepand cu roamante si muzica lautareasca, dar asta cred ca nu coteaza, ci mai degraba faptul ca noi, cand eram pustani, eram semnificativ mai putin educati decat sunt multi dintre pustanii de acum.
Noi doar daca reuseam sa visam sa scapam din Ro, pe cand o multi din generatia lor au reusit deja sa sara gardul si sa scape de barza, viezure, manz.
Si eu am incredere in ei, am cativa prieteni (sub 30 de ani) care se pisa zglobiu pe mine la capitolul realizari (si asta ma bucura nespus), iar viitorul e clar al lor, nu al nostru.
Amuzant mi se pare si ca li se rupe pula despre ce cred acriturile basinoase in legatura cu generatia lor ”OK boomer”.
@Florin, ma man, nici nu ai idee cât de bună mi-ai făcut ziua.
Chiar vorbeam cu un tânăr de 25 de ani, crescut fără tată, cu mama decedată la 16 ani, pe care eu l-am convins să plece acum doi ani de la locul de muncă de atunci, că așteaptă să îi vină un Stepway nou. El mă consideră tăticul lui profesional.
Și ca el știu mulți.