Am cunoscut de curând doi cetățeni; oricât aș fugi de asta, viața mă obligă să mai cunosc și eu oameni ca mine, care lucrează în același domeniu: structuri și cazane industriale.
Unul e de partea clientului, celălalt de partea calității, din partea producătorului. În viața reală sunt foarte buni prieteni – au activități de weekend împreună, și, din câte am înțeles, se ospătează cu familiile la aceeași masă. Nimic neobișnuit, s-a mai văzut, s-a mai făcut.
Problema e că atunci când se întâlnesc în cadru profesional – unul din partea beneficiarului, celălalt reprezentând producătorul – devin intransigenți unul cu celălalt. Băi, chiar au momente în care se vânează!
Martor fără voie, eu fiind acolo cu altă comandă, am asistat la un măcel de genul ăsta și nu m-am putut abține: i-am întrebat, „Băi, da’ voi nu mai sunteți bradărși?”
„Ba da, man, dar nu la muncă. Prietenia e după program, acum suntem la lucru.” Băi, și atunci mi-am dat seama că eu nu pot face disocierea asta cu oamenii cu care dezvolt o anumită intimitate socială – ca să nu mai vorbesc de amiciție sau prietenie.
Cu oamenii care îmi plac, de care sunt apropiat – bine, sunt extrem de puțini – chiar dacă viața ne pune pe poziții diferite în profesie, păstrez atitudinea aia conspirativă, de complicitate amicală. Asta vine de la unul care a considerat mereu că o carieră e o chestiune de necesitate, nu una de pasiune.
La voi cum e cu situațiile de genul ăsta?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Sincer nici eu nu pot. Prietenii imi sunt si la munca si in afara programului la fel. Desi cred ca pot sa discut intr-o parte doar de munca si in alta cu tot cu alte subiecte.
În afara muncii nu discut despre muncă. Never.
În tinerii ani ’90 aveam un șef cu care ne și vizitam la o partidă de cărți și bere. Fiind el cu doar trei ani mai înainte născut a vrut să ne tutuim cu ocazii d’astea laxe. I-am spus că puterea obisnuinței e mare și s-ar putea să o dăm pă stil englezesc și la muncă și s-ar putea să nu îi convină. Am rămas pe-a doua, plural. Eu. El la singular, nu mă deranja. Doojcinci de ani mai târziu am avut alt șef care a vrut stil englezesc, democrație. Cred că a regretat amarnic momentul pentru că a venit la pachet și cu o atitudine de genul „asta să faci tu, că la mine nu e pe fișa postului!”
Revenind la cazul prezentat, e uimitor! Greu de disociat viața socială de cea formală. Ar fi interesant de știut de câți ani durează relația lor?
De peste cinci ani.
si pe mine ma socheaza astia din box.
dupa ce se bat ca chiorii, cu ochii umflati si plini se sange la bot, se iau in brate si se pupa.
cred ca sunt sado-masochisti…
Și eu tot așa făceam când eram tânăr.
Maica Precista, Facatoare de Minuni!
Aceeași problemă o aveam eu cu cumnatul meu (o fwte pe soră-mea), asta ca să deslușesc de unde îmi este cumnat.
Lucram în aceeași firmă, în aceeași echipă și ne certam, contraziceam destul de des. În momentul terminării programului nu mai aveam nicio problemă, mergeam acasă, ne intâlneam la o bere etc. De când a ieșit la pensie (anticipat) și a plecat în Luxemburg ne înțelegem de minune, vorbim la telefon, ne vedem de două ori pe an, e mai bine:))
A, am uitat să zic: suntem amândoi olteni😄
Asta explică totul. Aia cu sora a fost maximă. Am râs fără opreliști 😂😂😂.
Am avut și am ceva colegi cu care ne putem certa rău de tot la muncă, cu jigniri serioase chiar, dar după aia merge o bere sau o înghețată. Unde iar ajungem la discuții contradictorii, dar nu despre muncă.
Ciudat… Eu le pun un cablu electric pe clanta si nu se mai cearta cu mine!
Nu ne jignim chiar așa. 😁
Am lucrat de două ori alături de soție. Într-una dintre situații ea era cea care făcea din ideile mele imagine, în cealaltă dintre situații aveam chestii separate de făcut, nu ne intersectam ca profesie. La lucru am făcut profesie, acasă am făcut familie.
La ziarul pe care-l conduceam am avut alături de mine un prieten. Peste ani, el m-a avut alături de el din postura de șef de departament. Nici o problemă, muncă la muncă, bere la bere.
Așa că da, relațiile le-am dus în funcție de ceea ce am avut de făcut și de cum eram. Niciodată amestecate.
Pentru mine principiile sunt aceleași. Și în viața profesională și în viața personală. Nu devin altcineva în funcție de locul în care mă aflu. Și îmi respect principiile și cu colegii și cu prietenii.