Am reînceput să fac sport, deocamdată în aer liber, la ore la care 99,9% dintre cetățenii orașului dorm buștean — adică mă prezint într-unul dintre parcurile Buzăului înainte de ora cinci dimineața. Până la locul de sport aleg să pedalez ca un posedat, pentru că folosesc sprintul ăla de aproximativ 10-15 minute ca încălzire. În plus, străzile sunt pustii, aerul e excelent, soarele abia își face loc timid pe cer — mai circadian de atât nu se poate.
Bun. Am terminat hămăleala, m-am suit pe bicicletă și țuști către casă. Pe drum mi-am adus aminte că am rămas fără orzo, așa că m-am oprit la unul dintre magazinele despre care știam că sunt deschise la ora aia.
Am luat ce-mi trebuia, m-am așezat la casă, și cât așteptam la rând, a intrat o doamnă între 40 și 50 de ani, cu părul tuns extrem de scurt și crescut neuniform, cu o expresie de om trecut prin multe întipărită pe chip. În spatele meu, la coadă, erau trei femei: o mamă cu două fiice.
Când au văzut-o pe doamna cu părul scurt, cele trei — din spatele meu — au început să comenteze. Spuneau că ele n-ar putea ieși în lume cu părul tuns așa, că le-ar spune oamenii lucruri nasoale. Și-ar pune ceva pe cap: o pălărie, o perucă, ceva — „whatever”, așa a zis una dintre ele. „Whatever.” Spuneau toate astea despre un om care suferea vizibil de boala aia nenorocită, iar starea părului era, fără îndoială, rezultatul ședințelor de chimio.
Din discuția lor am aflat că cele două mimoze mai tinere erau studente la ceva facultate, și nu m-am putut abține să mă întreb: de cât timp și de câtă educație e nevoie ca oamenii să nu mai judece superficial și ticălos alți oameni care trec, vizibil, prin niște suferințe uriașe?
Am vrut să mă întorc la pațachinele alea să le spun ce gândesc despre ele, dar mi-am dat seama că singurul care s-ar fi umplut de nervi aș fi fost tot eu.
Cu greață în stomac, am abandonat locul la coadă, orzo-ul și cretinele din spate.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Eu intuiesc că ființele care ți-au demolat ție zenul sufereau de ceva mult mai grav: fashionită opresivă cronică. Pe ele felul în care Trebuie aranjat părul le chinuie mai rău ca un stăpân de sclavi. Ele au niște legi marțiale care guvernează felul în care se fac unghiile sau alte căcaturi din astea pe care noi nu le înțelegem. Și ființele astea, chinuite în felul ăsta crud, urăsc cel mai mult pe femeile care nu se închină la zeii lor.
Dar ce faci tu în parc nu ne zici? Că nu ești singurul muritor cu kilograme in plus.
O să fac o expunere a programului meu de moș ieșit din formă.
Baga că avem nevoie de inspirație. Fii modelul care ne lipsește!
Nu pricep cum te poți trezi la ore din alea criminale dar nimeni nu e perfect.
Cand alergam constant cam pe la 4-5 dimineata functiona alarma pusa chiar la usa baii, iar prima miscare dupa ce opream alarma era sa imi bag botul sub apa rece. A doua sa beau niste apa, a treia sa sar in hainele gata pregatite. Pana se prindea partea de lepra puturoasa a creierului ce teapa isi ia, eram deja afara, pe drum, si inertia functiona in sensul dorit.
A, plus somn de minim 6, chiar spre 7-8 ore. Mai putin de 6, in mod constant, si se strica sandramaua.
Din doua (cel putin) una: ori ai tu momente de sensibilitate excesiva, ori am eu stomac de strut. Presupunand ca as fi prins replicile tripletei pomenite, ceea ce nu-i neaparat probabil chiar daca nu aveam casti, se mai intampla sa aud fara sa ascult, m-ar fi durut fix in varful cozii de paŕerile unor terte persoane despre o alta terta persoana, in special pe un subiect flusturatic. As fi continuat sa cumpar ce aveam de cumparat, fara cea mai mica jena sau intentie sa ma iau in bete cu catele. Probabil ca titlul mi se potriveste si mie in multe momente, dar pot trai linistit cu asta. Pe de alta parte, e unul din motivele pentru care nu mi-as face blog, cataloghez foarte multe la „fapt divers” si trec prin ele ca gasca prin apa.
Mai puțin indiferent când e vorba de vârsta sau masa corporală a unora.
Nu sunt sigur exact la ce faci referinta, dar probabil ca la situatii in care e vorba, practic, de indeplinirea unor datorii cetatenesti.
Să știi că am un sindrom din ăsta de protector al semenilor oropsiți.
„cataloghez foarte multe la „fapt divers” si trec prin ele ca gasca prin apa”
Un adevărat stoic. Poate voi fi și eu așa când mă fac mare.
Mecanism defensiv dezvoltat in timp, mai curand decat rezultatul perfectionarii unei filozofii de viata, desi stoicismul are parti interesante.
Dar nu-s stoic adevarat si probabil nu voi fi vreodata, am momentele mele in care ma bat cu morile de vant si fugaresc cai verzi pe pereti, doar ca-s destul de zgarcit si mai selectiv in alegerea acestora.
Eu am parul scurt. Nu din cine stie ce cauze, asa imi place mie. Nu, nu e tuns 0 sau de 1 cm. Poate la spate. In fata vreo 3 cm lungime. Nu de putine ori mi-au auzit urechile ca ele nu s-ar tunde asa, ca nu le place. Inclusiv colegul musulman mi-a zis ca e prea scurt (religia nu permite asa ceva). Ce le raspund eu? Mie sa imi placa, nu tie. Si colegului: Domnului sot ii place cum ma tund🤷♀️.
Femeia aia trecuse prin chimio, știu semnele, nu a fost o alegere a ei.
Pe tine trebuie să te doară la băscuță de alții.
gînd a ziz muzulman asta, bre?
Nu știu dacă aș fi făcut ceva. Depinde de starea de spirit. Dacă ar fi fost una mai nervoasă probabil aș fi făcut cumva să arunc cucoanelor o privire plină de scârbă pe care să o și vadă.