Pentru cei care sunt familiarizați cu fenomenul Esport care explodat semnificativ în ultimii cinsprezece ani de la nivel casual, cu o vizibilitate publică destul de redusă la competiții organizate în săli cu capacitate de mii sau zeci de mii de locuri, articolul ăsta nu este ceva nou pentru ei.
Unul dintre jocurile cu cele mai mari premii, Dota 2, care este un multiplayer online battle arena (MOBA) și a cărui finală de anul ăsta s-a ținut în Copenhaga, a avut un fond de premiere de 2,602,164 dolari, mult mai mic, într-adevăr, comparativ cu anii trecuți, când în 2021, la București, total premiilor au atins 40,018,400.00 dolari.
Evenimentul trebuia să se țină cu spectatori pe Arena Națională, dar datorită faptului nația asta este foarte georgesciană, și s-a tras pe cur cu vaccinarea în timpul pandemiei, s-a defășurat fără. 33% rată de vaccinare nu ne-a ajutat foarte mult ca să fim lăsați să umplem stadionul național.
Fac introducerea asta ca să subliniez că și Esporturile, care până nu demult, erau terenuri de joacă exclusiv masculine, cam ca în metalul extrem, au început să fie populate din ce în ce mai mult de femei, care se descurcă, spre dezamăgirea multor bărbați verzi și daci, in game, foarte bine.
Este cazul și Anei Dumbravă care a fost declarată anul ăsta, pentru a treia oară la rând, ””Best Female Player of 2024’ la gala HLTV Awards de la Belgrad, un fel de Grammy sau Oscar al jucatorilor de Counter Strike”.
O puteți vedea în acțiune, pe Ana, căsăpind cu AWP-ul, grațioasă și plină de skill, o grămadă de inamici din echipele adverse.
Probabil nu știți, dar ca să ajungi la un asemenea nivel, pe lângă calitați native, îți trebuie un antrenament la fel de riguros ca în cazul unui sportiv ca, David Popovici sau oricare performer de top. Ore și ore pe zi, de tactici repetate până când devin simple automatisme.
Fata a practicat timp de șapte ani, la nivel de performanță, fotbalul, așa că tranziția la un alt sport de echipă, a fost una destul de facilă. Foarte mișto și amplu interviul luat Anei.
Mult succes, Ana, mă bucur mult că apar din ce în ce mai multe fete sau femei ca tine, în domenii care erau rezervate tradițional, bărbaților. Iar celor mici, indiferent de ce vreți să vă apucați, de sport, muzică, pictură, programare, gaming, nu renunțați, indiferent de gura lumii, la visele voastre.
Dream On!
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
E clar că sunt paraponisit!
Las că te-ai informat acu.
„Probabil nu știți, dar ca să ajungi la un asemenea nivel, pe lângă calitați native, îți trebuie un antrenament la fel de riguros ca în cazul unui sportiv ca, David Popovici sau oricare performer de top. Ore și ore pe zi, de tactici repetate până când devin simple automatisme.”
Am să fiu eu ăla acru, că văd că nu se înghesuie lumea la cârcoteli. Din punctul de vedere al unui gamer amator ( genul capabil să joace 48 de ore legate) și sportiv cu mult mai amator (genul capabil să se plimbe pe coclauri cu rucsacul în spinare 48 de ore legate) nu-i vreo legătură între stilul de viață și antrenament al unui înotător și cel al unui gamer profesionist. N-ar ține comparația nici gamer-șahist, darămite cu un sport ce presupune un cu totul alt nivel de efort. Domnișoara e bună, nu-i cazul să-i diminuăm realizările, dar nici n-are sens să sărim în figuri de stil cam trase de păr.
Am asistat în tinerețe la antrenamentele făcute de TeG la CS 1.6.
Dacă trebuia să repetde sute de ori aceeași schemă, mă aruncam pe geam.
Ca unul care s a antrenat fizic destul de mult în viața asta, te contrazic fără probleme.
În loc să stau în fața unei table de șah, preferam să fac sac până vomitam. Era mai ușor. Cel puțin pentru mine.
Diferența între un gamer amator și unul profesionist nu este doar nivelul,incomparabil ca dificultate, la ultimul fiind foarte mult antrenament și mai puțin joacă.
Bine, putem avea relaxați păreri diferite, că nu o ia nimeni personal.
Cred că ajungem la „agree to disagree”. N-am fost mare pasionat de șah, dar am petrecut multe ore exersând diverse licitații și deschideri la bridge, de exemplu, că mai mergeam pe la vreun turneu. La gaming, multe ore la un boss până reușeam să-l bat fără a primi vreo lovitură (ambiții de om prost), sau o bătălie fără să pierd trupe. Acțiunile repetitive îți uzează, uneori, răbdarea. Nu îți vine să vomiți fizic, ca după vreo sesiune intensă de antrenament, indiferent cât te concentrezi stând lejer pe un scaun. Chiar și când eram într-o ghildă de mythic raiding în WoW , ceea ce presupunea cam 8-10 ore pe săptămână raid+ încă 15-20 de mythic dungeons sau pvp pentru echipament (ce tâmpit sună unii termeni de gaming în română), nu se putea compara cu două ore de alergare.
Cam comparăm mere cu pere. Dacă greșești ca înotător (alpinist, atlet, triatlonist, luptător, etc), poți să mori. Dacă greșești în „sporturile online” există respawn. Alte mize, alt regim de viață, alt nivel de efort. Nu neg efortul și timpul investit, contest comparația cu un sportiv real de înaltă performanță. Aș contesta-o și dacă ar fi cu un triatlonist amator, de exemplu.
LE: da, evident că n-o ia nimeni personal. Nu-i cunosc nici pe Popovici și nici pe Dumbravă, ca să fiu implicat serios pe subiect.
Exact așa, îți înțeleg argumentele, probabil, comparația, ca fost gamer, a fost entuziastă, nu neapărat realistă.
Anyway, fata asta chiar a realizat multe de tot, cu sacrificii. La nivelul ăla fără sacrificii nu ajungi acolo. Și stă bine și la învățătură.
„jobul ei full-time este cel de lunetist în echipa feminină Nigma Galaxy”. Meam, cum sună asta. Mie îmi vine să fac comparație lunetist cu e-lunetist. Antrenament în poligon de trageri vs antrenament pe calculator, voi ce-ați prefera?
Am fost o singură dată la trageri în poligon, ca să văd despre ce e vorba și susțin că nu m-am descurcat deloc rău pentru o primă oară. Mă rog, din principiu, am refuzat execut un „headshot” conform instrucțiunilor primite la una dintre „probe”, căci eu, suflet milos, nu voiam să ucid manechinul care impersona vrăjmașul, ci doar să-l imobilizez. Deloc nu s-a apreciat această lipsă de subordonare. :)) Oricum, cu antrenament, cred c-aș fi putut deveni o lunetistă bună. Am văzut în Black Doves că e o meserie care se plătește destul de bine. :))
Să știi că este multă muncă în elunetistul ăla.
Ştiu. Da’ tot nu pot sa mă abțin sǎ compar.
Esport, ok.
Essex sau Esex???
Io zic „bravo ei” că face bani din pasiune și plăcere. Io aș amorți de tot dacă ar trebui să stau atâtea ore-n scaun.