Un album pe zi – Seething Akira – Cancel Estate – Review by Sorin

O scurtă introducere. Sorin, unul dintre oamenii care mă ”deranjau” cu muzică când scriam la Mihai, m-a cam lăsat de izbeliște în ultimul timp, adică a evitat să îmi mai trimită ceva, din motive de compatibilitate muzicală, probabil. O decizie nasolă, chiar dacă un album nu îmi place, asta nu înseamnă că nu vor fi destui cărora le-ar putea place.

Dacă parerea mea ar deveni un etalon de măsurare al calității unui produs muzical, ar fi al dracului de trist. Părerile mele, despre orice, esunt la fel de valide ca ale voastre.

Dacă vreți să ajutați, atunci când trimiteți recomandări muzicale, aș prefera să puneți câteva rânduri ca exercițiu personal. Eu nu am timpul necesar să îmi spun părerea despre toate albumele pe care le ascult, multe sunt pe niște liste de așteptare, și este foarte probabil ca acolo să zacă, și ar fi păcat. Aveți mail, blogul și eu vă stăm la dispoziție. 

Fenomenul trebuie ajutat de fiecare dintre noi, concerte, purchase, subscribe, recomandări și de ce nu recenzii compuse de voi. De aia vreau să vă rog, faceți asta fără frică, blogul ăsta vreau să devină în egală măsură și al vostru. Nimic nu m-ar face mai fericit să văd că unii dintre voi aștern cuvinte aici.

Să lăsăm recenzia lui Sorin să curgă cum a gândit-o el.

Vechi nu înseamnă plictisitor! Spun asta în fiecare zi când mă privesc în oglindă, deși ceea ce văd nu este foarte convingător.

Numărul mare de trupe care reușesc să sune fresh plecând de la chestii vechi, îmi dau ceva speranțe că nu mă amăgesc. Nu multe, dar suficiente, astfel încât să fiu bine cu mine și să pot da pasul înainte fără bubă la genunchi. 

Una din aceste trupe este Seething Akira, un band tânăr, care, cu nebunia vârstei și fără presiunea numelui, vine cu o abordare relaxată a sound-ului ce le permite să îndoaie genurile și să cânte după propriile reguli.

Cocktail-ul de metal și electronică pe care îl propun pe ultimul album, Cancel Estate, poate da dependență, indiferent de preferințele muzicale. Din cele 10 piese care apar pe album nu există  multecare să se simtă în plus. Albumul se deschide cu o o invitație la dans, o piesă care poate sta lângă cele mai bune piese Electric Callboy, fără jenă.

Pe Sunflower Shadows trupa schimbă condimentele și pune în mixpuțin punk și emo suficient pentru a da o aromă de Blink 182. 

Blame Pain oferă puțină alinare pentru fanii Linkin Park de rit vechi, ăia cu un dinte împotriva formulei cu Emily. Resilient este piesa care ridică tribunele în picioare și descrie cel mai bine sunetul trupei.

Mie unul mi-a plăcut albumul am ascultat cam jumătate și este frumos, de vară.