M-am întâlnit cu ceva timp în urmă cu o vagă amică care tocmai trecuse printr-un divorț. Nu știam că divorțase, nici nu mă interesa, dar a ținut să mă informeze oricum.
A urmat o cascadă de detalii care au trecut pe lângă mine ca glonțul pe lângă ureche, am dat înțelegător de câteva ori din cap, am și spus de vreo două ori, da, băi, înțeleg, fără să am habar despre ce vorbește, am fost un adevărat bărbat empatic. Când mă pregăteam să strecor un, am ceva treabă, vorbim, și să dispar ca fumul din peisaj, a spus ceva care m-a activat. Mai exact cât de bine se înțeleg ei după divorț, mai bine ca atunci când erau căsătoriți, și cât buni prieteni au rămas.
Este legendară lipsa mea de diplomație iar instinctul de a cenzura chestii care îmi ies din gură, lipsește cu desăvârșire, așa că, mi-a ieșit un, băi, asta cu prietenia după despărțire este o labă în formă continuață.
După mintea mea, dacă te înțelegi bine cu creștina, nu ai de ce să te desparți. Dacă nu te înțelegi și fiecare a luat-o pe drumul lui iar omul ăla a ocupat, la un moment dat, un loc semnificativ în viața ta, nu ai bă, cum să rămâi prieten. Este ca anusul contra naturii.
Sunt un tip coleric, fac totul cu accelarația la podea, iubesc, mă cert, cu maximă pasiune. Abordez orice situație ca și cum ar fi ultima, mintea mea nu poate concepe că există nuanțe, este albă sau neagră, de aia cred că prietenia aia de după este doar o legendă urbană, o minciună, ceva care să dea bine în fața lumii.
Judec foarte simplu, te-am iubit cu pasiune, ne-am despărțit, te urăsc cu pasiune. Cu timpul o să se estompeze ura aia, dar chiar dacă trec anii, atunci când o să te văd, o să găsesc ceva resurse să te detest măcar pentru câteva minute.
Așa sunt eu, la voi cum este?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Idem. Dar unor femei le place sa se minta ca perpetueaza romantismul incipient al relatiei. Cred ca depășesc mai ușor divorțul. Sau nu știu ce sa zic, ca nu sunt femeie.
Poate greșim noi.
Am mai întâlnit asta cu înțelegerea mai bună după divorț, dar eu personal nu știu ce să zic, nu cred că aș putea.
Crezi că era reală sau doar o poză socială.
Am întâlnit una care a mai și făcut un copil cu el după ce au divorțat și au continuat să locuiască împreună 😜.
Eu nu am divorțat niciodată. Pentru motivul că niciunul dintre noi, la vârsta asta de juma dă secol, nu mai găsim o pereche cu care să ne certam atât de bine și să ne împăcăm după cinci minute.
Povestea ta m-a dus instant cu gândul la Prigoană
Ăia doi erau prieteni?
Sunt sigura ca domnul sot ar reactiona la fel ca tine. Iubeste cu pasiune si uraste cu pasiune. Insa cunosc cupluri care dupa ce au divortat se inteleg bine de dragul copiilor. Adica pot avea discutii sanatoase si pot sta la aceeasi masa fara sa-si scoata ochii. Ba un coleg imi povestea cum ca poate râde cu fosta arat de mult, de se intreaba prietenii de ce au divortat (acum vreo 25 de ani). A zis ca mai mult de atat nici nu o sa mai fie intre ei (casatoriti amandoi cu alti parteneri de multi ani). Au divortat ca sa arate copilului cum ca ei pot fi si altfel de parinti, mult mai buni si mai veseli decat erau impreuna. Pur si simplu nu se mai iubeau, nu mai erau fericiti impreuna.
Deci se poate, daca vrei sa te intelegi de dragul copiilor.
Nu sunt prieteni dar se înțeleg de dragul copiilor sunt chestii diferite.
Ăia-s niște pămpălăi dobitoci.
Dacă fostele ar muri în chinuri, io uitându-mă la ele, m-aș simți răzbunat. 😈
Prima împreună cu jegu’ ăla de mă-sa cu tot.
Ma men! Sper că ești bine.
Cât se poate de bine în condițiile actuale.
Nu există „hai să rămânem prieteni”. Ori de câte ori am auzit sinistroșenia asta răspunsul meu a fost de-a dreptul vadimian: „da’ o muie nu vrei tu?”.
Gata, mă-ntorc la munca mea de om fără domeniu la blog :))
Bah, ție tot nu ti’a trecut, după cum se vede😂😂.
N-am cum să nu ironizez suficienții exaltați care nu mă citesc pentru că sunt pielea pulii și nu am domeniu, dar le dau prietenii citate de la mine, citate din care se fac postări 🙂
Nu cred că cineva ar face asta. Sincer.
Cum adică nu crezi? Că vorba aia, s-a petrecut :))
Da, băi, știu, dar pune prietenii ăia între ghilimelele, că aia sunt orice vrei tu, în niciun caz prieteni.
Mă refeream la cum a prezentat el situația. I-a dat un prieten, vezi Doamne, ce-a fost acolo. Marș mă cu ursul de-aici 🙂
Ăștia care spun că au rămas prieteni după divorț înseamnă că nu știu ce este prietenia. Probabil că rămân în niște relații normale si datorită copiilor. Care nu au copii, probabil au ceva de mascat… de apărat (deh, afaceri necurate) etc., da’ niciodată prietenia
Sunt de aceeași părere.
Nu. Ori e relație de tipul „friends with benefits” și atunci atmosfera e lejeră și implicarea doar un pic peste zero, ori te implici și în caz de ceva divorțul înseamnă întors pagina, închis cartea, pus cartea pe raft și dat foc la bibliotecă.
Pot înțelege o interacțiune afișat amicală de dragul copiilor, dar cam atât. Nu înțeleg nici ciorbele reîncălzite de tipul „am avut o relație/căsătorie, ne-am despărțit/divorțat, fiecare cu a lui, reluăm după 2-3-5-10 ani”.
Reunirea este o certificare a prostiei.
Si o forma perpetua de minciune!
și la mine ar fi fără jumătăți de măsură, all in/all out! comportament civilizat după divorț, de dragul copilului și al interesului superior; dar atît!
povești, basme sau adevărate, sunt convins că există; sorry, not for me
Exact Costică! Atunci de unde dracu poveștile astea?
După 22 de ani împreună nu cred că aș putea divorța și să fim prieteni.
Fiecare cu treaba lui. Am rămâne părinți de gemeni.
Cred că e doar de fațadă. Să pară civilizați și superiori.
Deci este o poză socială.
Bine ca am aflat acum cum e cu empatia masculina. Adica ca nu se exista! 😅
Altfel si eu tot asa. Te-am iubit dar pe urma te urasc pana la moarte si dincolo de ea daca m-ai parasit. E putin altfel daca parasesc eu. Pot sa uit si sa iert! 😅
Mă bucur că ti’am fost de folos.
La modul serios, eu cred ca dupa divort exista o buna intelegere de dragul copiilor dar nu pot sa cred ca relatia de dupa mai are vreo valoare sentimentala pentru ambii. Eu cred ca cel care pleaca din relatie nu mai este interesat de aspectul asta, doar cel ramas, pentru ca a fost parasit se agata de ideea ca ar mai exista ceva. Sa te minti ca mai exista ceva te apara de pericolul de a-ti pierde mintile din cauza durerii despartirii si orice semn de bunavointa din partea celuilalt ajuta.
Ruperea unei relatii in care se afla si copii, este, de fapt, o tragedie.
Copiii sufera ca raman fara familie chiar daca mama si tata mai exista ca parinti; suferinta capata niste aspecte si dimensiuni teribile. Daca ii intrebi pe copii daca accepta ca mama si tata sa se desparta in 90% din cazuri raspunsul e NU. Raspunsul e DA doar in caz de violenta si alte abuzuri in familie.
Buna înțelegere nu este echivalenta cu prietenia aia.
@Tia: empatie masculină? WTF is that? Dacă ea, proasta penisului, n-o fost-n stare să se comporte ca un om în timpul relației, de ce ar face-o după?
În loc să-i dau un deget și-i salvez viața, prefer să-i dau un șut să se ducă dracului cu totu’. Ba o și-ntreb în timp ce se chinuie: no, proasta pulii amu-i mai bine? Îți place, ida? Te-n-dinți de ștoarfă.
John, inteleg. Cand iti este inselata increderea, parerile de rau ce vin din partea vinovatului/ei nu mai inseamna nimic. Eu stiu ca sunt multi si multe care regreta, care ar dori ca tampeniile comise in relatie sa fie nefacute si ar face orice sa fie iertati. Doar ca pentru unii, cu lucrurile astea nu te poti targui ca la piata, „mai lasa tu, mai dau eu”! E pur si simplu final de poveste.