Spre este, la câteva sute de kilometri, pământul este sfârtecat de șenilele blindatelor, de atacurile cu rachete și este hrănit râuri de sânge.
În grădina Măicuței Domnului, zone întinse sunt pustiite de secetă, altele sunt îngropate sub potopul apelor dezlănțuite, preoții stabilesc contentul slujbelor în funcție de prognoza meteorologică pe o lună de zile, Geoană visează la o nouă ocazie să își strige dragostea pentru Mihaela, atacurile de gherilă între candidații la funcția de președinte, devin mișelești și vizează zonele genitale, crește tensiunea, prostia, cresc ca Făt-Frumos, toate prețurile și taxele.
Într-o lume în fierbere, în care toată lumea nu are nimic împotrivă să omoare pe toată lumea, 70.000 de mii de cetățeni care au intrat la liber la ultima mocangeală organizată de Forza Zu, au avut ocazia să vadă, în toată splendoarea, moțul de curcan, veverița, celebrei cântărețe, Corina Bud.
Corina Bud, care conform minunatei prese românești, la 44 de ani arată răvășitor și este una dintre cele mai extravagante artiste de pe la noi, a găsit de cuviință să se întoarcă cu curul din dotare către public și să își expună, pentru câteva secunde locul în care a dat, timp de 20 de ani, prosperul om de afaceri Nelu Bud și de vreo doi ani, un alt om de afaceri.
Nedumerirea mea sunt de fapt două:
1.De când Corina Bud este mare artistă?
2. Și de ce simte nevoia o mare artistă care are 44 de ani, copil acasă, și este o femeie independentă, puternică și extravagantă, care poate avea orice bărbăt viu de pe planetă, simte nevoia să își expună fofoul din dotare, în fața a 70k oameni, nu toți majori?
Și nu, nu a fost accident. Că nu te întorci cu curu, și te mai și apleci, atunci când știi că îți lipsește din zona aia lenjeria intimă.
Băh, să fii o artistă de tot râsul, pentru că așa sunt mai toți artiștii de la noi, menestreli pe la zilele orașului, și să alegi asta ca formă de promovare, este un motiv de râs și cu curu.
Să faci faza asta și să ajungă să râdă de tine tot internetu analfabet, printre care și deosebitele talente ale patriei, Babasha și Abi Talent, acești degrabă plătitori de zero taxe, este deosebit de trist.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Sincer nu stiu cine e tanti si daca nu dadeam click pe link, nici nu aflam in veci de veci. Altfel ma intreb daca are de ajuns acasa?🤔
Nu cred că lipsa de penis este scuzabila pentru expunerea asta.
Bag pula, habar nu aveam de artista asta :))
Băh, nici eu. Dar lumea este mai mare ca lumea noastră, și oamenii ăia din lumea aia mare au auzit.
Le urez să le fie de bine, Doamne ajută și să le placă 🙂
Pffff….ce fraiera, altele macar faceau 5$ pe OF :))))
Lasand gluma deoparte, femei din astea „puternice si libere” sunt este unul din motivele pentru care suntem privite ca bun de consum si respectul multora este pe minus. Habar nu am avut si inca nu stiu cine este fiinta care a tinut mortis sa arate „cu ce se identifica” pe scena in fata a mii de oameni, dar nu simt ca am pierdut mare lucru prin nestiinta mea.
Pe de alta parte, se poate la case mai mari. Ce am vazut postat pe net de la niste concerte Miley Cyrus m-au cam lasat ca la dentist. Iar fata aia se presupune ca a fost simbolul unei generatii….
Chestia că femeile cu adevărat puternice nu se bat cu pumnul în piept că sunt independente și puternice.
Dar, da, mulți oameni judeca la pachet.
Ștergem cu buretele de data asta. Stai liniștită, nu este nicio problemă.
Stii cum e, cand ai 20 ani, faci prostii, treci prin crize si o iei pe aratura. Cred ca toti trebuie sa trecem prin rebeliunea din tinerete, ca altfel ajungem ca cucoana din clipul ce nu am apucat sa il vad, ca e sters, la 40 ani sa fim penibili. Si cred ca vedetele trec altfel prin etapa asta, pentru unele care incep din copilarie fiind chiar strategie sa se rupa de imaginea asta. Mie imi place de Miley, a trecut prin faza de rebeliune si s-a maturizat si e ok acum, cum consider ca a fost intotdeauna. A avut parintii aproape si a trecut cu bine prin viata de superstar fiindca a avut libertatea sa experimenteze fara sa o bage parintii under psych hold (vezi Britney, care mi s-a parut exagerat sa fie pt 13 ani de la varsta de 20 si de ani). Inca o urmaresc.
Miley are ceva ce asta nu o să aibă niciodată, voce.
Adevarat, are o voce foarte misto, imi plac la nebunie si covers ce le face.
Mi-o amintesc pe madam de când presta sub numele de scenă Corina, dar habar n-aveam că mai activează. Și atunci mai avea tendințe de a împărtăși valorile cu lumea, gen pozat în maieu ud și transparent, dar era mai tânără. Acum probabil s-o fi crezând un fel de Madonna. Și nici cu știrea asta nu eram la curent.
De ce a făcut asta? Pentru a genera un pic de scandal, faimă, mai aude lumea de ea (sau își amintește), în definitiv sexul vinde foarte bine. Chiar și în 2024 când ai hectare de organe clipocind live, pe gratis, la un click distanță, ca să nu vorbim, doamne fere, de alea reale la un apel distanță, că presupun interacțiune umană.
Cât despre război, care-i la o aruncătură de băț, nu-i numai cazul nostru. Dacă Occidentul își selecta adecvat prioritățile, Putin era deja istorie. Dacă omenirea își selecta adecvat prioritățile, vorbeam de coloniile de pe Lună și bazele științifice de pe Marte. Dacă Dumnezeu își selecta adecvat prioritățile…ok, poate ducem prea departe ideea.
Corect, sexul vinde indiferent cât ai la dispoziție.
Nu stiu de ce s-a postat de doua ori, scuze. 🙁
Penibilă.
Și când era mai tânără își arăta
corpul confundând extravaganța cu vulgaritatea.
Acum nici tinerețea nu o mai scuză.
Cred că nu s a gândit o secundă că sunt și copii în public.
Te mai mira ceva , e deajuns sa iesi pe strada si te izbesti involutar de „doamne/domnisoare” puternice si independente ce sunt cu vulva la vedere , in special cele de categorie grea ce considera ca echipamentul de sala se poarta cu distinsa gratie si pe strada , sa fie cat mai mulat si cat mai la vedere .Cat despre duduia respectiva cum au scris mai sus si colegii de blog de la inceputurile carierei era cu dotarile pe afara si apoi cand intri in con de umbra trebuia sa faci ceva sa iesi din el si sa rupi gura targului . Legat de razboi si restul istoria se repeta cu alti jucatori dar acelasi joc de putere si nimeni nu invata nimic .
Este și cazul grașilor cu tricouri mulate.
Corect , mare misogin sunt ca am zis doar de partea feminina si nu am adus in discutie masculii Alfa cu tricouri/camasi cu cinci numere mai mici si pantaloni mulati sau largi cu glezna la vedere si fara sosete ca de mirosul de mascul e un feromon puternic .
Știți ce greu se găsesc tricouri care sa fie pe bune 5XL? Ca dacă te duci la chinez, mărimea S europeana e 5XL la ei :))
Aici ai si tu dreptate uite nu m-am gandit la cei cu adibas sau ce branduri cunoscute mai sunt ca nu sunt pe marimile celor in cauza fie ele de gen masculin , feminin sau neutru cum se poarta acum , mersi de iluminare :))
Cum zice o vorbă din bătrâni puțin răstălmăcită pentru cazul prezentat: ”P**a-i p**ă cât e tare, cu*va-i cu*vă până moare.”
Nici d’al dracu nu dau clic pe link 😜. Dacă până acum nu am auzit despre savanta asta de renume local, nici că îmi trebuie să îi fac promovare.
Once a whore, always a whore. 🤷♂️
Astea așa-s construite. Nu vor altfel.
Vorba cântecului: Corino, te-ai vândut ca o pizdă ieftină.
Vorbe adevărate, ce să spun.
Cucoana asta era boccie și în tinerețe, d-apăi acum. Și pentru ca acum au apărut o grămadă de alte vedetuțe mai tinere și mai „bune”, vrea sa epateze cu ceva, sa vorbească lumea de ea. Și nu e ca și cum ar da-o talentul afara din casă, deci … scoate la inaintare ce crede ea ca are mai interesant: bwci si fofo. Se vorbește despre ea, a încasat, all good
Eu cred că mai mult ar ajuta-o niște lecții de canto sau o nouă căsătorie cu unu cu bani.
Nu mai înveți mărțoaga la buiestru :)) Dacă n-a luat lecții de canto când s-a lansat, acum e degeaba.