După ce citit articolul de astăzi al lui Mihai despre seriale și filme care i-au plăcut, și în lipsă de subiecte, de inspirație, de ce vreți voi, am zis să vă spun ce mai urmăresc și eu pe la teve. Mă uit în mod special la două seriale, Lost in Space pe Netflix și House of the Dragon de pe MAX, fost HBO Max.
Partea frumoasă este că la House of the Dragons mă uit împreună cu soția, pe care în împrejurări încă neclare și cu argumente pe care ar fi trebuit să le țin minte, am reușit să o conving să îl vedem împreună. O suspectez că a captivat-o mult mai ca pe mine seria asta, pentru că mă întreabă în fiecare luni dacă a mai apărut vreun nou episod. Nu știu dacă v-ați uitat la vreun episod dar pentru mine este cea bine realizată serie teve în momentul de față.
Bine, cu House of the Dragons nici nu a fost greu să mă las prins, eu fiind un fan înfocat Games of Thrones, știți, serialul la care Vasilescu nu se va uita niciodată. După cum știți, nu doar că s-a uitat, dar a făcut maratoane sau binging, cum îi spate. Eu m-am abonat la Voxa datorită ție, tu o să te uiți la HoD, după ce o să se termine seria, pe ascuns, nu știu cum, dar sunt convins că până la urmă că o să te uiți.
Am văzut că Mihai a recomandat Shogunul de pe Disney, ca fiind excelent realizat, cu scenariu solid, efecte, tot ce trebuie pentru o rețetă de succes. Nu îl contrazic dar din ce mi-au povestit amici de ai mei, este bine de tot ce se este acolo. Ambele companii au avut buzunare adânci pentru a asigura un buget generos fiecărui episod. Un buget de 20-25 de milioane de dolari pe episod nu este unul care de abia să îți ajungă de bani de semințe și de o bere caldă.
Voi la ce vă uitați sau ce recomandați să fie văzut?
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Noi ne uitam la The Witcher pe Netflix. Stiu, e vechi, dar noi acum ne-am hotarat sa ne uitam la el. E ok. Cam sangeros, dar merita vazut.
Lost in space cred ca l-am vazut. Numai ca trebuie sa imi aduc aminte povestea 😁🤦♀️.
Am fost și sunt fan al jocurilor, vreau să cumpăr și cărțile, m-am uitat la seria de pe Netflix, aștept următorul sezon.
Pe moment la House MD. După el este posibil să mă reapuc de Bundy și apoi să trec pe Two And A Half Men, măcar partea cu Charlie Sheen 🙂 Mi-a recomandat cineva Yellowstone dar parcă tot pe astea mai vechi aș sta. Cred că mi-e dor și de Dallas :))
Yellowstone mi-a fost recomandat cu căldură. Să văd dacă am timp măcar de pilot.
De aia duc și eu lipsă. Timp.
uitați-vă la yellowstone, e fain de tot, da’ doamna RUPE! plus că-i și frumoasă…
„Witcher” am văzut primele două sezoane. După faza cu înlocuirea lui Cavill, al treilea e undeva în proiect de vizionare, nici o grabă. Show decent, dar se vede că e făcut într-o perioadă în care opiniile ferme ale unora au mai mare greutate decât materialul sursă. În schimb „Witcher :Blood Origin” e o porcărie.
„House of the Dragons” am văzut doar primul sezon, al doilea e păstrat pentru când mi-oi face timp. Nu-i rău, doar că-mi lipsește cu desăvârșire entuziasmul pe care l-am avut pentru „Game of Thrones”, sezonul 8 m-a lecuit de naivități de genul ăsta. Faptul că și cărțile pentru seria originală vor fi terminate dacă va avea dreptul și se va milostivi vreun autor să le încheie după moartea lui George nu ajută.
Am văzut „Wheel of Time”, primele două sezoane, pentru cineva care n-a citit cărțile sunt ok ( și miniseria „Origins” la fel ). Acum că m-am apucat de citit seria de cărți, care-i destul de lungă, se cam văd găurile din serial.
„Foundation” am înțeles că ar avea un al doilea sezon mai bun. Primul mi s-a părut o masacrare a cărților. Poate, cândva…
În schimb mi-am făcut timp să revăd „The Hobbit” și „Lord of the Rings” extended. Obișnuiam să le revăd anual, dar am luat o pauză de vreo șapte-opt ani. Apreciez acum mult mai mult „The Hobbit”, cu tot balastul inutil de referințe pop-culture, după ce am fost martor la apariția unei mizerii sinistre gen „Rings of Power”.
Mă bătea un gând să revăd „Highlander” și „Stargate SG-1/ Atlantis”. Dar pe lângă faptul că se cam termină în coadă de pește (SG-1 a avut concluziile în două filme ok, Highlander nu prea, iar Atlantis deloc), nu știu cu ce ochi aș vedea efectele speciale de acum două-trei decenii. Și nu știu unde găsesc timpul necesar pentru asta.
Eu am citit cărțile lui Jordan și de aia ezit să mă uit la serial.
The Witcher a fost ok. Aștept să văd cum sunt cărțile.
Momentan sunt cuplat pe Diablo IV așa că mai greu cu serialele. Am două turcești, pe Netflix, la care aștept o continuare, The Tailor și The Club.
Moștenirea familiei Guldenburg și Sclava Isaura le tot caut, dar nu le-am găsit până acum la o calitate bună. Mai încerc.
Troleală lv 100? Cum este D4?
Nu chiar, aș vrea să le am, nu ca să mă uit de la cap la coadă, doar așa pe sărite.
D4 e cum trebuie, ceva grind dacă vrei să ajungi la chestii rare, dar e reușit.
În ultima jumătate de an nu prea m-am mai uitat la filme / seriale.
Dar am reuşit să văd House of the Dragons şi Shogun. Nu puteam să le ratez. Shogun mi-a plăcut în mod deosebit, aveam impresia că reciteam cartea. Carte pe care am citit-o în clasa a 12-a, pe furiş, pentru că părinţii erau cu ochii pe mine să învăţ pentru bac. Dar am devorat efectiv cele 2 volume cât nişte cărămizi şi am avut timp să şi învăţ. Chiar dacă au făcut unele schimbări la final, serialul ăsta ultim mi s-a părut o capodoperă. Nu am văzut seriale mai vechi aşa că nu mă cu ce compară. Şi nici nu ştiu în ce măsură modul întortocheat al intrigii şi al gândirii japonezilor sunt pe deplin înţelese de cineva care nu a şi citit romanul.
Alt film care m a impresionat a fost Baby Reindeer.
În ultima jumătate de an nu prea m-am mai uitat la filme / seriale.
Dar am reuşit să văd House of the Dragons şi Shogun. Nu puteam să le ratez. Shogun mi-a plăcut în mod deosebit, aveam impresia că reciteam cartea. Carte pe care am citit-o în clasa a 12-a, pe furiş, pentru că părinţii erau cu ochii pe mine să învăţ pentru bac. Dar am devorat efectiv cele 2 volume cât nişte cărămizi şi am avut timp să şi învăţ. Chiar dacă au făcut unele schimbări la final, serialul ăsta ultim mi s-a părut o capodoperă. Nu am văzut seriale mai vechi aşa că nu mă cu ce compară. Şi nici nu ştiu în ce măsură modul întortocheat al intrigii şi al gândirii japonezilor sunt pe deplin înţelese de cineva care nu a şi citit romanul.
Alt film care m a impresionat a fost Baby Reindeer.
*nu am cu ce compara (mă refer aici la ecranizările mai vechi Shogun).
La ce ma uit acum ar fi Presumed Innocent, The Serpent Queen (sezon 2) si HaShotrim (sezon 2).
Cu recomandatul e altceva. Incepem cu o incalzire usoara: Unsere Mütter, unsere Väter, miniserie, Germania 2013, (IMDB ii zice Generation War)
Continuam cu Babylon Berlin, Germania 2017.
Ca tot zice lumea de serial cu Kevin Costner vin cu o miniserie, Hatfields & McCoys 2012 bazata pe fapte reale.
Un alt serial german bun este Dark din 2017, regizorii recidivand in 2022 cu un alt serial, 1899
Boardwalk Empire este ultima recomandare de azi. Steve Buscemi, Michael Shannon si Stephen Graham joaca fenomenal. Daca or mai fi zile cu seriale, mai am.
Dark este un serial al naibii de bun. O să mă interesez să văd cum sunt cele de care ai spus.
exceptand un prieten de-ai mei esti unicul care a apreciat Dark,. Vezi si 1899
Și mie mi-a plăcut f mult Dark. Am văzut și 1899, păcat că l-au anulat.
Era prea greu pentru lume. Cum a fost si Carnivale.
Gomorrah – https://www.imdb.com/title/tt2049116/ , Spartacus – https://www.imdb.com/title/tt1442449/?ref_=nv_sr_srsg_0_tt_8_nm_0_in_0_q_spartacus , treaba cu si anume casa dragonilor am citit cartea si stiu cum se termina , am incercat si serialul dar au cam macelarit pe acolo plus bagat chestii cu „noul curent” woke si alte litere , cel putin fortate ce nu aduc nimic in plus sau in minus serialului . Rome – https://www.imdb.com/title/tt0384766/?ref_=nv_sr_srsg_0_tt_4_nm_4_in_0_q_rome , daca nu ai trecut prin el cam astea imi vin in minte momentan .
Rome chiar vreau să îl revăd, Gomorrah nu știu nimic de el. O să arunc o privire.Tks.
Cu placere si inca unu mai ciudatel Preacher – https://www.imdb.com/title/tt5016504/ , duminica odihnitoare.
Shogun e ce trebuie. Un minus ar fi, pentru mine, actorul ce îl interpretează pe englez.
Yellowstone mi-a plăcut. Iar apoi musai și 1883, care are acțiunea cu ceva vreme înainte.
Trebuie, deci, Yellowstone. Tks.
Eu revăd Vikings și mi-e dor să găsesc pe undeva MASH4077
Este pe Disney + Mash.