Shrine Of Denial • I, Moloch • 2025 (un blackened death metal apocaliptic și dens ca structura osmiului)

Am un album pentru acum și dacă mai am timp astăzi o să pun încă unul.

Primul este un album de debut venit din Ankara, Turcia. Nu știu dacă este corect să-i pun eticheta de „album”; mai corect ar fi „o apocalipsă muzicală”. Într-o țară care alunecă din ce în ce mai mult spre noaptea fundamentalistă, o trupă de metal venită de acolo putea fi doar într-un singur fel: furioasă și plină de ură.

Lansat pe 7 martie 2025 (știu, suntem la sfârșit, dar zilele astea am dat de ei), sub labelul Transcending Obscurity Records, „I, Moloch” a fost ciocanul de care nu știam că aveam nevoie să-mi cadă în moalele capului.

Sunetul ales de turci, un low dynamic range compact și intens, care îl păstrează în zona old-school , este unul care o să găsească ecoul potrivit atât în sufletul bătrânilor metaliști ca mine, cât și în cel al mai tinerilor ascultători de metal extrem.

Titlul albumului, „I, Moloch”, face referire la zeul antic asociat cu sacrificiile, simbol al distrugerii și al obsesiei pentru putere; este, de fapt, un manifest politic împotriva unui regim dictatorial.

Eray Nabi – voce, Onur Uslu – chitară, Denizkaan Aracı – chitară, Ahmet Ünveren – bas, Berk Köktürk – tobe, sunt oamenii care stau în spatele cavalcadei de death metal care s-a ridicat în Ankara.

Versurile pieselor exploatează teme ca: nihilismul și vidul existențial („Climbing Through Nothingness”), ritualuri sacrilegii și idolatrie („Headless Idol”, „Temple of the Corpse Misuser”), cosmologie întunecată și visuri febrile („Oneiros”), adică aveți de toate pentru toate sufletele.

So, cum este ”I, Moloch”? Un debut de zile mari, apocaliptic și dens ca structura osmiului, un ritual sonor care invocă forțele răului ca să lupte cun rău mai mare.