M-am reîntâlnit cu un amic cu care nu mă mai văzusem de vreun an și ceva. Mai stătuserăm de vorbă la telefon, pe WhatsApp, și cam atât. La ultima întâlnire era bogat, gras, chinuit de o grămadă de probleme de sănătate și fără prea mult chef de viață.
Când l-am revăzut săptămânile trecute, aproape normoponderal, coborând din mașină cu un zâmbet larg și luminos întins pe toată fața, am crezut că imaginea lui se datora unei combinații dintre chirurgia bariatrică și apariția unei domnișoare tinere în viața lui.
Tot scenariul a fost spulberat câteva secunde mai târziu, când, din mașină, a năvălit – că nu se poate vorbi de coborât – velociraptorul rasei canine: Malinois-ul.
Nope. Omul meu nu-și găsise pe una mai tânără, nu-și ciopârțise stomacul și nici nu se apucase de Ozempic. Pur și simplu primise cadou de la soția lui o micuță bombă belgiană cu blană, numită Sara.
Alegerea, de către soție, a uneia dintre cele mai atomice rase de câine pentru un om care nu dădea pe dinafară de sportivitate putea fi catalogată de oricine cu minime cunoștințe despre câini ca fiind cel puțin riscantă, dacă nu chiar neinspirată – un moft al unor oameni cu bani.
Doar că nu. Femeia își cunoștea perfect omul cu care își împărțea viața. Știa de ce are nevoie ca să iasă din groapa aia plină de negru.
A contat enorm că, de la prima întâlnire, chimia dintre omul meu și belgiana blănoasă a fost efectiv perfectă.
Ei bine, Sara l-a transformat complet pe omul nostru. Dacă înainte mersul pe propriile picioare depășea rar 10 minute, acum rupe pământul cu călcâiele timp de trei ore zilnic. Chiar se gândește să participe la un maraton – nu singur, ci cu Sara alergând lângă el. Pentru că el și Sara sunt efectiv nedespărțiți; velociraptoarea belgiană a reușit să facă din el primul om fără umbră proprie de pe planetă.
Eu, ca iubitor masiv de bull terrier – alt câine pe Duracell – și mult mai sportiv ca amicul meu, nu știu dacă aș putea face față unui Malinois.
Dacă vă este greu în viața voastră, nu disperați, undeva, acolo, vă așteaptă Malinois-ul de care aveți nevoie.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Uite ca belgienii nu sunt renumiti doar pentru bere si ciocolata. Malinois sunt foarte renumiti, existand si scoli de dresaj in Mechelen/ Malines si prin toata Belgia pentru dracii astia blanosi😀🐕🦮🐕🦺.
Este prima dată când am interacționat cu un Malinois. Velociraptor 100%.
are un client de-al meu una (puțin corcită) care mă iubește de numa’; mi s-a spus că sunt printre puținii oameni (familia extinsă included) care pot coborî noaptea din mașină dacă proprietarii (tată și fiu) nu sunt lîngă atelier; nu știu dacă-i bunătatea mea sufletească sau feliile de pizza (cu ton, de la Buzău!) pe care i le servesc cam la 1-2 vizite; cred că sufletul meu bun contează, că cică mă simte de la sute de metri, eu mergînd cu mașina la ei…
Ton din Buzău. Râul. Este și de la suflet, să știi.
Malinois este un fel de văr moldovean al ciobănescului german.
du-te măăă… poate doar dacă moldoveanului îi înfigi un chiperi în cwr, să se miște cu viteza aia!?
Achiesez la bunătatea de câine. Eu nu sunt deloc, dar deloc, iubitor de câine, dar nu am o problemă când ajung într-un loc unde sunt câini. Acum 26 de ani am ajuns acasă la prietena de atunci, într-un orășel altul decât ăla unde locuiam (eram colegi de grupă de facultate, ea locuindă în oraș mic, eu în oraș mare, unde ea venea la facultate). Intru pe poarta curții care avea întrânsa casa unde locuia ea, închid poarta, ajung la ușă, bat, ca orice om civilizat, deschide ea, face ochii mari și mă întreabă: Cum ai ajuns aici?,
Eu, naiv: Cu autobuzul, apoi am mers pe jos de la stație până aici, am deschis poarta, am intrat, am închis poarta, am venit la ușă, am bătut. Ce nu am făcut bine?
Ea: Cum te-a lăsat Bruno să intri?
Eu: Cine e Bruno?
Ea: Câinele care nu lasă pe nimeni să intre. În curte.
Bruno era în spatele meu, cu limba scoasă.
Eu: Habar nu am.
Am intrat în casă, totul a fost ok. No harm done. Pare că sunt bun sufletește.
PS1: Nu, nu mai sunt cu fata.
PS2: Nu am câine nici acum. Simt că l-aș chinui în apartament.
Interesantă ideea nevestei 😜
Despre câini nu mă pricep
În ce sens interesantă?
În sensul că a știut cum să îi schimbe viața
La începutul articolului am crezut că s-a mutat Năvodariul la Buzău, deși era foarte răutăcioasă exprimarea.
Frumos, deși ca rasă îmi place Rotweiller.
😂😂Cum a fost comentariul ăsta. Flawless.
Din proprie experiență cu niște specimene energice, ale mele sau ale altora, o soluție bună e să le iei pe coclauri. Pe lângă faptul că se distrează mai bine ca în oraș, își consumă energia mai repede când au de urcat și coborât câte un deal sau o tură prin pădure. Se conectează un pic și cu sălbăticiunea interioară, care o mai găsește.
Pentru comentatorii malițioși care ar putea avea idei, mă refer la patrupede, mai exact canide domestice, dar nu contest aplicabilitatea extinsă a metodei.