14 februarie, în agenda de aur BOR, este Sâmbăta Morților, una dintre cele mai importante zile pentru creștinul ortodox, dedicată celor duși dintre noi. Oamenii merg la slujbă și împart mâncare pentru liniștea celor dispăruți, gesturi care, de fapt, pogoară liniștea în sufletele celor rămași.
Sunt ateu, dar mama mea nu era. Nu era bisericoasă, considera că slava Domnului se fundamentează pe fapte bune, nu pe treizeci de cruci pe picosecundă executate mecanic atunci când îți apare în câmpul vizual unul dintre resorturile lui Dani cel Alb. Îi cinstea pe cei duși, având grijă de sufletele lor așa cum le îngrijise trupurile când încă purtau viață.
Îmi amintesc nebunia din bucătărie în zilele când rânduiala cerea împărțeală. Văd vasele în care fierbea arpacașul pentru tortul morților și orezul pentru pilaful galben de la grăsimea de găină de țară. O văd pe mama, un taifun viu, cum mesteca în toate, toca ce mai era de tocat și scria pomelnicul cu numele celor adormiți, pe care tot eu trebuia să-l duc la biserică.
Încă simt mirosul pulpelor care se rumeneau pe grilajul cuptorului, cu tava de la aragaz plină cu apă dedesubt (ca să nu se usuce), și aud clinchetul farfuriilor, al cănilor și al tacâmurilor cumpărate special pentru a fi împărțite. Le văd și acum, șterse de o mie de ori cu ștergarul acela bun, de bumbac.
Ieri, la insistențele dragei mele soții, am împărțit și eu, pentru mama. Un ateu a ținut obiceiurile care au însemnat atât de mult pentru mama lui. Iar după ce am terminat, mi-am simțit sufletul umplut cu toată liniștea din galaxie. O să mai fac asta, random, atunci când voi simți nevoia, pentru oameni care știu că au nevoie.
Îți mulțumesc pentru tot, mamă!
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Nu sunt ateu, dar nici nu mă bat cu pumnii în piept că sunt prea bisericos. Sunt pe același calapod, ca și mama ta și cred că faptele bune dau mai multă valoare vieții tale decât nenumăratele cruci pe care le faci când treci pe lângă o biserică. Fiecare este liber să se exprime cum vrea atât timp căt o face fără să deranjeze pe alții.
Cât eram la mama acasă, mai ales după ce taică-miu s-a dus, după primul an, sâmbăta morților era de fiecare dată o tradiție care implica din partea mamei trezitul de dimineată. Fiind cel care ducea toate alea la biserică știam absolut tot ce trebuia făcut și mare le era mirarea oamenilor că un puștan le are cu orânduielile.
Fiind aproape bărbat, mai mereu primeam pomeni, de la lume, și am noroc de pomană. Îmi place să primesc ce este drept și parcă lumea îmi citește gândurile. Cumnatul meu, când erau astea cu sâmbăta morților se punea mai departe de mine, și mereu mă ușuia de lângă el, că dacă eram lângă el nu mai primea nimic – aproape toată lumea îmi dădea mie și lui nu!
Acum vreo 2 ani în familia Doamnei, la o chestie cu sâmbăta morților, i-am spus mai în glumă mai în serios socroșeniei – glumesc este o femeie de nota 20 – să ia niște sacoși mai mari ca să am unde să pun pomenile pe care le primesc. S-a uitat cam chiorâș la mine, neînțelegând unde bat, dar cred că a înțeles cu vârf și îndesat după ce am primit pachetele care veneau neîncetat.
Hai că încet încet începi să faci lucruri pe care acum 20 de ani nu le credeai posibile! Keep up the good work 🤭
Refuz să asociez contetul religios cu un astfel de gest. În rest, ai dreptate.
Frumos! Mai fac gesturi din astea pentru cei care știu că țineau cont de ele. Când o fi pentru mine, sper să nu facă nimeni nimic. N-o să mă mai afecteze, dar totuși.
Gesturile astea vor fi pentru cei rămăși în urmă. Sper ca și dincolo să ai plaje și gagici frumoase.
Gesturile asta au o latura terapeutica, ii ajuta pe oameni sa traiasca cu pierderea suferita. E nasol cand se exagereaza si devine indigest pentru spectatorul detasat, sau cand unii profita sa faca bani de pe urma lor.
Ieri nu a fost doar o sarbatoare crestina, au fost si Mosii de Iarna. Spre deosebire de credinta crestina, unde viata are o traiectorie liniara (nastere->viata->moarte->ce o mai fi dupa), in credinta populara viata este ciclica, asa cum a vazut omul primitiv ca se petrece in natura. Graul moare si reinvie in pamant, rodeste si face iar grau nou. Zic unii acolo ar trebui cautat simbolismul din coliva. Mortii se intorc periodic in credinta populara, au nevoie de hrana fizica. Asa avem mosii de iarna (natura moarta), de primavara (Pastele Blajinilor – natura renaste), de vara (Rusaliile – apogeu vegetatiei cand se juca si Calusul pe care am avut norocul sa il prind live) si de toamna pe la sf. Dumitru (important in zonele cu oieri, am prins Focul lui Sâmedru in zona Muscelului).
Daca ma gandesc la bunica mea imi apare cu cosul de imparteala cu care mergea la cimitir, cu painea pe care o framanta si o cocea pentru impartit in numele mortilor mai mult decat pentru folos personal. Ce manca ea era un byproduct, scopul era sa faca mancare pentru morti in primul rand. Religia se combina cu superstitiile, calendarul agrar cu cel bisericesc. Bunica citea din biblie dar bunicii ei cu siguranta nu.
Asa ca poti sa fii ateu linistit si sa imparti mancare de Mosi.
.
Acum multi ani m-a prins pe la tara perioada asta si am fost martor la felul cum niste cunoscuti serbau Valentine’s Day si Sambata Mortilor in cea mai senina armonie. Cand am intrebat cum se poate chestia asta omul mi-a raspuns razand ca ii spune sotiei cu ocazia asta „Te iubesc fa, futu-ti mortii ma-tii!”.
Atat s-a putut, scuzat.
@Pvladc, voiam să scriu de simbolistica păgână care s-a transmis în creștinism dar este totuși duminică.
Încheierea de la comentariul tău am citit-o imediat cum am ieșit din piață, exact la timp ca să râd cu toată dentiția și să fac buzoienii din proximitate să se holbeze la mine. 😂 😂 😂 😂
Și eu l-am ascultat pe socru eu când îmi povestea planurile lui pentru pomană de an pentru soacră-mea. Multă opulență am considerat eu la început, dar am simțit că asta e pentru liniștea lui, parte din durerea lui pe care a ales să o manifeste astfel,in locul unde femeia a copilărit.
Eu nu voi putea păstra chestiile astea, drept urmare mama își împarte de pe acum și pentru ea, făcând un fel de depozit la Dany în conturi.
Prefer să ofer ceva, din suflet, fără vreo ocazie specială și să nu aștept Crăciunul ca să fiu mai bun.
Chiar recent și-a închis cumnatul ambasadele cu noi pentru că nu am avut bani pentru a-l împrumută. Cât am avut am fost considerat băiat bun. Nu are legătură decât tangențial cu subiectul, în ideea că poți face fapte bune oricând, fără a fi ocazie specială și mai ales fără a aștepta recunoștință.
Cum adică „pentru liniștea lui”? Liniștea nu venise încă?
Adică să fie el satisfăcut că a făcut pomană. Nu l-am văzut pe socru prea religios, dar nici nu a explicat de ce a cheltuit foarte mulți bani, în ciuda faptului că are o pensie amărâtă și noi i-am spus că monentul trebuie să fie mai degrabă un simbol decât despre opulență
Pentru mine nu contează obiceiurile astea. Nu așa păstrez și cintesc memoria celor plecați.
Dar dacă știu că pentru cel dus contează, aș respecta toate tradițiile.
Pentru mama a însemnat mereu ceva. La fel simt și eu.
boșilor, io am o problemă cu pomana, așa cum se face ea în Moldova; e o fală și o risipă cum n-ai mai văzut, nu știu cum o fi prin părțile voastre; pomană la mine îi că iei un copil și-l îmbraci; îi cumperi cărți; sau dai la un cămin de bătrîni un prînz; da’ mîncare făcută și dată între neamuri, cum se practică pe la noi (să te vadă satul!)…
Nea Costică, din păcate cam asta se practică în multe locuri, ideea de ”dat de pomană” a fost înlocuită cu competiția și cu fala. Se dă de pomană doar ca să vadă lumea, și să se poată compara cu alții, nu mai are nicio treabă cu ajutarea oamenilor mai puțin norocoși.
Nu am dat de pomană niciodată în stilul consacrat. Nici nu intenționez, nici nu mă interesează să dea cineva pentru mine, în fapt, dacă ar merge totul bine, n-ar ști lumea nici data decesului, nici locul de depozitare al hoitului sau cenușii.
Am dat de pomană pentru unele persoane în modul în care am considerat potrivit, perfect conștient că o fac practic pentru mine și nu pentru ei. O listă scurtă, pe care nu s-au regăsit membri ai familiei.