Lista lui Edelweiss – colțu’ cu metale #158

Nu cred că a existat în istoria omenirii, atunci când s-a luptat pentru libertate și drepturi, ceva care să unească inimile celor care au ales sacrificiul suprem mai puternic decât muzica. Oamenii și-au cântat speranța într-un mai bine, furia în fața nedreptății și pierderea celor dragi în bătăliile date pentru ca libertatea să însoțească zilele celor rămași. Noi, românii, să nu uităm nicio clipă din ce întuneric de cincizeci de ani ne-am târât, lăsând dâre de sânge spre lumină.

Tatăl nostru ar trebui să fie ruga noastră zilnică adresată oamenilor fără morminte din Timișoara și trupurilor fără viață rămase agățate pe baricada cuprinsă de flăcări de la Inter, nu unei zeități. Fără curajul nebun al acelor eroi, eu nu aș fi avut ocazia să scriu aceste rânduri, iar voi nu ați fi putut să le citiți. Bune sau rele, inspirate sau nu, acestea sunt cuvinte libere, scrise în lumina zilei, fără a ne mai uita cu frică peste umăr.

Singura cauză pentru care aș lupta până la ultima picătură de sânge este LIBERTATEA. Cât timp voi fi capabil să mă mișc, voi mușca și voi sfâșia pentru ca și copiii mei să o poată trăi.

Nu cred că există cântec mai potrivit pentru a deschide discuția despre timpurile pe care le trăim decât ultima piesă a lui The Boss: „Streets of Minneapolis”.

Nu uitați niciodată, prieteni: libertatea este singura cauză pentru care merită cu adevărat să lupți. Nu mai sunt cuvinte de spus despre gravitatea situației de astăzi atunci când simți durerea din vocea lui Bruce, o voce care a îmbătrânit frumos, întocmai ca un vin de soi.

Am mai spus-o: plecarea Alissei din Arch Enemy înseamnă pentru ea libertatea de a aborda muzica fără nicio barieră, eliminând restricția care a măcinat-o destul de mult în ultimii ani. Poate că nu toate încercările ei vor fi la fel de inspirate, dar cu siguranță vor fi ale ei. Colaborarea cu conaționalul ei, Cole Rolland, este doar primul exemplu din multele care vor urma.

Gautier Serre cunoscut în lumea muzicii ca Igorrr este un muzician francez. Și aici ar trebui să se oprească totul. Pentru că pentru Igorrr vorbește muzica făcută de el, cu fiecare notă, schimbare de ritm, cor, blast beat. Fenomenal artist, pur și simplu, fenomenal.

Amazoanele din Sao Paulo care alcătuiesc legiunea Nervosa sunt la fel de nervoase și în 2026 ca în 2010 când și-au început drumul în muzica extremă. Absolut rupere piesa asta.

Metalcore francez și el abordat într-o manieră diferită. Am pus piesa asta aici pentru că s-a lipit frumos de mine, chiar dacă nu sunt ascultător dedicat de metalcore. Good job, Heart Attack!

Recunosc că colaborarea dintre Earthside și Kristyn Hope Coster solista de la Daedric recunosc că m-a luat prin surprindere. După ce am ascultat-o, am realizat rapid că aveam nevoie de așa ceva.

Danezii de la MØL cu combinația lor de Post-Black Metal/Shoegaze prin care tratează teme ca existențialismul, introspecția, anxietatea socială, nu cred că au scos ceva nasol din 2014 încoace.

 În metalul extrem, englezii de la Cryptic Shift sunt un altfel de animal. Combinația de death metal tehnic cu thrash la fel de complex, la care se adaugă doze mari de dissonant metal, este una care reușește doar muzicienilor ce evoluează în stratosfera talentului.

Să fie clar în Suedia se vorbesc două limbi: svenska și metal. Aș putea să scriu despre Hypocrisy până aș rămâne fără taste pe keyboard. Peter Tägtgren este un geniu care a reușit să ia elemente din metalul extrem de peste ocean, trăind o perioadă bună acolo, și să le combine cu cele specifice muzicii din țara lui natală. Treisprezece albume, toate al dracului de bune, sunt argumentul afirmației mele că Peter este un geniu.

Isso é o Brasil, iar aceasta este Jéssica Di Falchi chitarista din Crypta. Brazilia, America de Sud în general, este altceva dragi prieteni. Muzica se face cu foc curgând în vene.

Pentru că am găsit și prima parte Sweetchasm ar fi păcat să las deoparte.

Ca de obicei selecția din duminica asta o aveți aici: Lista lui Edelweiss – colțu’ cu metale #158