Cum să devii în doar doișpe luni muist românos

Am un vecin de cartier. Ăsta are vreo patru sau cinci ani dă Spanea și, vorbind chestii cu el, părea să fie infuzat de dincolo cu o cantitate de creier și bun-simț. Discutam deseori cu el despre cum au înghițit mașinile cartierul. Că este de porc să ai un loc de parcare și trei sau patru mașini într-o comună ca Buzăul.

Chiar era revoltat că mașinile alea prea multe ne îmbolnăvesc pe noi și pe toți ai noștri. Și nu era vorba de struguri acri, cetățeanul despre care facem vorbire deținea, deținea, ca mai toată lumea, un vehicul motorizat cu patru roți.

Anul ăsta, pentru că soția lui și-a luat și ea carnetul de șofer, trecerea consoartei la un nivel superior de mobilitate trebuia sărbătorită românește, prin achiziția celei de-a doua mașini. Tot anul ăsta și-a schimbat locul de muncă. Nimic rău în asta, omul este dator să se ducă la mai bine, pentru el și familia lui. Problema este că noul job a venit la pachet și cu o mașină de serviciu, pe care o parchează și pe asta, pe lângă alea personale, în cartier.

Omului nu i s-a disipat revolta, doar că s-a schimbat narativul: nu mai sunt prea multe mașini, sunt prea puține locuri de parcare. Penibil este că a dezvoltat o obsesie să comunice jelaniile astea oricui este dispus să îl asculte.

Eu l-am băgat în mă-sa și i-am urat sesiuni nesfârșite de mestecat prepuț. Al meu sau al altora.