Umblă vorba că muzica pe care ai ascultat-o intens în adolescență nu doar că ți-a format gusturile, dar s-a legat de amintiri și emoții atât de puternic, încât te va însoți, într-o formă sau alta, toată viața. Sunt aici să confirm!
Am ascultat ceva Depeche Mode la viața mea, iar drumul muzical m-a dus inevitabil către cetățenii care dau prima piesă din ediția de azi, Indochine. Față de englezii cu nume franțuzesc, ăștia chiar sunt francezi, și se simte.
Nicola Sirkis, creierul trupei, vorbește despre fete, băieți, genuri și tot ce e între ele, dar o face fără sloganuri, fără morală, ci cu tandrețe și poezie. New wave-ul lor are acel vibe tipic franțuzesc: puțin vis, puțină revoltă și multă finețe.
Piesa este de pe ultimul album, Babel Babel (2024), așa că, dacă ați găsit aici vibe-ul potrivit, aveți o mulțime de piese noi de explorat. Știu că i-am recomandat într-o ediție anterioară, dar nu strică să-i mai recomand, sunt o trupă uriașă, care nu au uitat cum se fac piesele cu substanță și lipici.
Dacă tot am intrat pe teritoriul new wave-ului bine făcut, următorul nume vine aproape singur: Men Without Hats. Încă o doză de nostalgie fără kitsch, un new wave cu glicemia normală. Piesa de azi e fix ce zice titlul, o capsulă a timpului care vă teleportează direct în discoteca din căminul cultural. Și da, fixativul rămâne obligatoriu!
Vă invit să scoateți hainele negre din dulap și să dați volumul tare. Urmează belgienii de la ULTRA SUNN și piesa care dă numele ultimului album, The Beast in You(2024). E rece, dark și dansabilă, exact genul de piesă EBM/cold wave/New Beat care-ți aduce aminte de Depeche Mode în zilele lor cele mai întunecate, dar cu un beat de club. Perfectă dacă vrei să arăți cool și nefericit în același timp.
Daniel Graves și proiectul lui, Aesthetic Perfection, știu să facă zgomot și să vă pună pe ringul de dans. Dacă Marilyn Manson a tradus new wave-ul lui Depeche Mode pentru metalheads, trupa asta face exact opusul, domolește industrialul pentru urechile sensibile. Piesa sună ca o trupă syntpop din anii ‘80 alimentată cu energizant low-cost, mixată de Scooter după o noapte proastă. Și, sincer? Asta nu mă împiedică să o recomand călduros.
Am o vagă bănuială că multe dive din metal visează, pe ascuns, la o carieră pop. Karoline Rose, aka SUN, e alibiul perfect că nu aberez total. Ea nu visează, o face pe bune. După ani de death metal și workshopuri de growls și screams, artista franceză și-a inventat propriul gen: Brutal Pop. Piesa de azi e doar un aperitiv, dacă vreți să vedeți cu adevărat ce poate fata, dați o tură pe albumul de debut, Kristal Metal (2025).
Puține trupe reușesc să facă muzică care să se simtă în același timp grandioasă și intimă. Florence+The Machine este una din ele, știe exact cum să jongleze cu ambele lumi. Piesa de azi te prinde între acorduri dramatice și beat-uri delicate, cu un refren care mângâie urechile și o emoție ce pulsează în fiecare silabă. E muzică care poate umple arene sau te poate face să te pierzi în propriile gânduri cu stil. Dacă vreți să descoperiți magia trupei, albumul Everybody Scream(2025) poate fi poarta de acces.
După atâta așteptare, a venit momentul ăla în care încerc să mobilizez niște cervicale. O fac total neprofesionist, cu Broken By The Scream, o trupă alt idol. Încercarea de a încadra piesa într-un gen e ca plimbarea de seară pentru vecinii din nord. Să nu par novice, vă spun ce aud eu aici: un amestec ultra tehnic și deloc forțat de death, deathcore, metalcore, power, prog metal, jazz, jpop, muzică clasică și de film. Dacă m-am înșelat, mă corectați voi, nu mă supăr. De un lucru sunt sigur, e metal făcut cu zâmbetul pe buze și cu un skill care rupe multe trupe serioase. Dacă 14 minute cu trupa nu sunt suficiente, au și album nou, Solar Strain( 2025).
Luați un pix, o foaie sau telefonul, dacă e cu creion( nicio aluzie man), și notați numele ăsta: ASTERISM. Bag mâna în foc că o să vă folosească mai târziu, când mulți se vor lăuda că au descoperit noua senzație din progmet. E una din trupele alea rare din gen, care chiar sună ca o trupă. Au tehnică, dar nu se împiedică în ea, nicio secundă nu simți că vor să se dea rotunzi.
MEZZROW demonstrează că mai este suficientă pulbere în butoaiele suedeze. Dacă vreți un thrash cinstit, fără mofturi hipsterești, sunt de bifat. După o tură prin cel mai recent album, Embrace The Awakening (2025), pot să-l recomand. Nu schimbă regulile jocului, dar deschide pofta de headbang și bere rece. Piesa de azi este un bridge catchy între thrash-ul de Bay Area și melodeath.
Niște veterani care nu s-au plictisit să fie nervoşi după 30 de ani de activitate. ODPISANI vin din Slovenia și livrează hardcore punk de modă veche, cu miros de stradă, exact cum îmi place mie. Nu m-ar surprinde deloc dacă albumul Eternal Fight (2025), din care e piesa de azi, va apare în câteva liste de sfârşit de an ale publicațiilor de profil. E genul ăla de muzică pentru riot-ul din tine. Te invită să mergi cu capul sus pe străzi crăpate.
Bad girls care punctează vizual și, bonus, cântă chiar ok. Tot ce știu despre ele e că vin din Slovenia. Nu m-am deranjat să sap mai mult, piesa asta mi-a fost suficientă. Vă las pe voi să descoperiți detaliile dacă v-a plăcut prestația doamnelor.
Italienii de la Genus Ordinis Dei păstrează un pic din intensitatea Fleshgod Apocalypse, dar o ambalează într-o formă care nu sperie pe nimeni. E exact genul de piesă care ia dramatismul ăla simfonic, îl pune pe un groove solid și îl face suficient de prietenos cât să-l asculți fără să-ți sară inima din piept. O piesă care nu vrea să-ți demonstreze nimic, doar să-ți construiască un film în cap.
Cam atât pentru azi. Dacă v-am pus urechile la treabă, sunt mulțumit. Dacă nu, dați vina pe Edel, el îmi împrumută bocancii care îmi permit să mă plimb pe aici! : )))
Playlistul îl aveți aici: Colaju’ lui Sorin no.11
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Bine v-am regăsit! Eu v-am spus ce am ascultat și mi-a plăcut. Acum e rândul vostru. Cu elan, vă rog! Sunt pregătit, știu cu ce am populat lista de azi 🙂
Sper să găsiți ceva care să vă placă!
Vreo două piese le aveam și eu pe țeavă, să nu uit să le dau remove. Revin după ce ascultare.
Cum ziceam, elanul a fost gătit la cuptor sâmbăta trecută, rămâne sa ne desfătăm acum cu selecția ta
Colajul de azi a fost excelent din cap pana la coadă, mulțumesc!
Mulțam frumos pentru feedback! Ajută mult, e reconfortant să știi că nu tragi în gol.