Ce se întâmplă când astrele se aliniază perfect atrologic pentru o trupă , cum au făcut-o pentru Cold Steel, crossoverii hardcoriști din Tampa, Florida? Ei bine, se lasă doar cu muzică bună, făcută cu coaie de oțel din ăla de katană.
Chiar de la lansarea primului lor EP, Will of Spiritual Cleansing, Cold Steel au demonstrat că viitorul lor sună violent de bine.
Cu Full Tilt, piesa scoasă de pe cel de al doilea EP al lor, Deeper Into Greater Pain, lansat în 2023, au înregistrat un succes neașteptat la public. Cântecul ăsta a fost primul contact al meu cu muzica americanilor. Efectul? Tipic mie, search imediat ca să văd ce au mai scos, cine sunt, din astea de om care iubește fenomenul ăsta.
Recunoașterea talentului a venit destul de rapid, au primit invitația să deschidă pentru Trivium și la puțin timp după asta, să o facă pentru Obituary. Din recenziile celor care se ocupă de analizat concerte, Cold Steel, a cam dat foc la public.
Pasul logic, așteptat de fani, era lansarea primului lor album full. Doi ani mai târziu, unii de lucru intens, întâmplarea s-a produs și Discipline & Punish, debutul, a lovit planeta. No escape, piesa aleasă să îl promoveze, a făcut un număr excelent de views, reușind să strângă o cantitate suficientă de inters din partea publicului, ca să creeze un climat febril de așteptare pentru discul care urma să vină.
Discipline & Punish a bifat pentru mine toate punctele ca să îl ascult de cel puțin cinci sau șase ori, riffuri de thrash din ăla cu coi amestecate incredibil cu hardcoreală numai bună ca coloană sonoră pentru dărâmat dictaturi. Muzica perfectă pentru aruncat ura din suflet și molotovul din mână. Totul la îndemnul urlat printre dinți de Jose Menendez, vocea care conduce implacabil marșul implacabil al celor de la Cold Steel.

Cold Steel – Discipline & Punish (2025) / 9.5 din 10
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.