Îmi dau iarăși părerea despre muzica pe care am mai ascultat-o, că de ce nu, sunt la fel de specialist ca oricare dintre voi. Astăzi metal, heavy metal cu ceva apucături de speed, polonez din Polonia.
Înainte de toate, trebuie să precizez că nu sunt vreun neofit al muzicii făcute de-a lungul anilor de Aquilla, am ascultat prin 2019, la doi ani de la înființarea lor, cam tot, mai devreme sau mai târziu, ce au lansat ei, stare care îmi dă plusuri la credibilitate. Dacă vreți să vă faceți o idee despre cum le sună muzica și albumele, aruncați și voi o ureche aici.
Tocmai pentru că eram familiarizat cu nivelul, foarte bun, excelent uneori, al pieselor polonezilor scoase în trecut, am avut așteptări serioase atunci când în m-am apucat de „Sentinels of New Dawn”, cel de al treilea disc de pe panoplia lor.
Prima piesă „Creed of Fire” nu este un simplu cântec, este un asalt muzical. Super inspirați polonezii când au ales piesa care să deschidă materialul. Cel puțin la mine au lovit exact G point.
„Sentinels of New Dawn” mustește de anii ’90 la fiecare acord, chestie care nu mă deranjează, mai ales că simți că peste influențele alea clasice roachării polonezi au așezat soundul modern al prezentului.
În concluzie, este de ascultat, „Sentinels of New Dawn”, heavy metalul forjat în Polonia? Din plin, mai ales că albumul își are o parte de rădăcini în pământul fertilizat de trupe ca Queensrÿch, Helloween, Gamma Ray, iar altele în solul pe care stă așezată, în 2025, Aquilla.
O să fie o surpriză plăcută, extrem de plăcută, experiența Aquilla cu Sentinels of New Dawn.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Bound to be king , Sentinel’s Fate ,Mountains of black sleep cam asta e ordinea la mine .Mersi pentru album.
Cu plăcere. Merge la sală. Chiar și de la aia de mese.
Piesele din descriere m-au făcut să il bag în listă. Excelente! Danke!
Tot album este bun.
Creed Of Fire aia sună de zici că sunt Gamma Ray când aveau pojar 🙂
Mie îmi place. Este de ajuns pentru mine.
Frumos! Mai ales pentru cei care au și prins anii 90.