Colaju’ lui Sorin no.10

 

Bine v-am regăsit! N-am mai scris atât de mult de pe vremea când am dat admiterea la liceu. Aștept cu emoție adolescentină să văd cum va fi azi, atunci n-a fost bine. De literatura zic, pentru piese nu-mi fac probleme, amestec competent genurile.  :  )

Nu aveam cum să pun doar 10 piese, poate mă revanșez pentru ediția cu nr. 9, la care camaradul Edel m-a creditat ca autor, deși el a dus greul.

 

  Dark Cabaret / Cinematic Metal din Italia pentru bricolat dovlecii. Philosophy Of Evil transformă anxietatea și furia într-o poveste vizuală și sonoră despre libertate. Piesa combină teatrul horror cu emo-rock-ul modern, creând o mică revoltă împotriva conformismului. Dacă Death SS au fost profesorii care au inventat scena horror metal italiană, împletind teatrul cu metalul, Philosophy Of Evil sunt studenții care trec examenul fără prea multe fițuici.

 

Trebuie să fie și cineva care vorbește frumos despre ruși pe acest blog. Cuțitele în teacă, nu e vorba de geopolitică, este despre Concrete Age, niște ruși cu domiciliul in UK, care vin cu chitarele pe post de drone și riff-uri care dau foc… doar boxelor. E folk în flăcări, cu chitare supărate și instrumente etnice care dansează printre ele. Ca de obicei, Morozov e sufletul petrecerii. Doar că, în loc de șampanie, vine cu un jam session care resetează busola muzicală. Las și ultimul album,  Awaken the Gods, îmi mulțumiți după ce treceți prin el.

 

După folkul cu instrumente orientale cred că este loc și de chestii mai moderne, unde sintetizatoarele sunt vedeta. Ultima piesă a nemților de la Equilibrium sună exact ca un festival medieval invadat de DJ. Folk-ul tradițional dă tonul, iar synth-urile si toba întrețin atmosfera și fac spectacol.

Am trăit în ignoranță! A fost nevoie de cetățenii de la Soulbound să descopăr că dance metalul teuton a la Rammstein are un nume: NDH sau Neue Deutsche Härte. Bună piesă pentru deconectare, lovește fix ca o bere rece într-o seară de sâmbătă.

Aaron Bruno de la AWOLNATION nu mai are nevoie de validare, a arătat deja că știe să facă muzică și nu mai trebuie să demonstreze chestii. Cu second band-ul lui, Barbarians of California, cântă ce vrea, cu cine vrea, iar genul pe care îl explorează se întâmplă să fie fix pe strada mea: hardcore/metalcore cu de toate. În piesa de azi nu e singur, îl are alături pe Keith Buckley, fostul solist al trupei Every Time I Die, și actualul frontman al lui Many Eyes, pentru un boost de energie cât pentru două concerte. E genul de piesă care te trage direct în haosul ei și te lasă acolo zâmbind.

 

Gideon din Alabama dă drumul la câini în ultima piesă. Este hardcore de uz zilnic, face bine la stres, trafic și politicieni. Și dacă vă spun că trupa a fost inițial una Christcore, care predica printre breakdown-uri, sigur o să aud din public voci că aberez. Dar nu, chiar așa au început cetățenii, doar că între timp au schimbat rugăciunile în fundal sonor pentru un alt obicei creștinesc, capul în gura oricui te enervează.

Eastern egg-ul ediției. Oi! modern pentru cetățeni model! Nu vă spun mai multe, vă las să descoperiți despre ce este vorba.

Dacă Power Trip ar fi la curent cu ce se întâmplă azi prin thrash, probabil ar suna exact ca englezii de la Struck A Nerve. Am exagerat, Nightmare Logic e safe în biblioteca mea, dar ăsta a fost primul nume care mi-a venit în minte când am dat peste muzica lor. Piesa de azi dă titlul albumului de debut, care apare luna viitoare. Dați play să vedeți cât de grav am dat cu bâta în baltă și apoi… mai ascultați-o încă o dată, merită!

Și dacă tot v-am dus în zona cu energie pură și furie bine canalizată, hai să vă trec oceanul până în Noua Zeelandă, pentru Brainwave și ultimul single de pe albumul de debut. Este fix genul de piesă care prinde din prima dacă sunteți fierți pe crossover hardcore/thrash. Bine realizat, bine livrat. Totul e direct, intens și fără menajamente. Trupa îmbină elemente din epoca de aur a thrash-ului și death-ului cu chestii din hardcore-ul newyorkez, cu urme subtile de beatdown hardcore. Dacă vă place ce auziți aici, restul albumului o să lovească și mai tare.

Paleface Swiss are piesă nouă. Și este bună bine. O găsiți voi, eu vă supun atenției o altă piesă, un featuring cu Stick To Your Guns, să auziți cum două lumi hardcore diferite pot să se întâlnească și să dea cu pace pentru urechi. La început eram puțin sceptic, mi s-a părut dubios să pui în aceeași oală nu‑deathcore/beatdown hardcore cu hardcore melodic și să nu se verse totul. Dar surprinzător, rezultatul e plăcut și natural, fără să pară deloc forțat. Paleface Swiss aduce breakdown-urile și brutalitatea caracteristică, în timp ce Stick To Your Guns completează cu melodic hardcore-ul lor plin de atitudine. Sună ciudat pe hârtie, dar în căști e neașteptat de bine.

De death metal pot să port o conversație de maxim cinci minute și să fiu la fel de credibil ca individul ăla care vorbește despre sinecuri și ghilotine, gesticulând cu sprânceana. Totuși, asta nu mă împiedică să încerc să vă propun câteva piese din zona asta. #romândemic. Prima vine de la The Hunt, niște canadieni cu sediul în Redwood City, care fac primii pași în melodic death metal. Nu știu dacă vor ajunge ca Orbit Culture, dar îmi place cum se desfășoară pe a doua piesă din carieră. Deocamdată sunt în faza In Flames și se descurcă excelent. Pe mine m-au convins; rămân pe recepție să văd ce fac pe următoarele piese.

Pentru a doua piesă e musai centura de siguranță. E death metal în cea mai brutală formă, în care agresivitatea clasică americană se întâlnește cu extravaganța și precizia italiană. BLOODTRUTH a început ca un proiect al unor cetățeni din Fleshgod Apocalypse, dar ulterior a evoluat într-o trupă de sine stătătoare, cu o componență proprie. La microfon îl au pe Luis Maggio, solistul de la Sudden Death, un band mișto, care și-a găsit locul printr-o listă de a mea. Dacă vreți să verificați cervicala, sunteți invitații mei.

 

Rușii de la DEHYDRATED au găsit parola de YouTube după trei ani de căutări și au urcat o piesă nouă. Cu o istorie care începe prin anii ’90, trupa nu se mulțumește cu un singur gen. Deși rădăcinile sunt în death/thrash, mixează cu elemente de deathcore, groove și chiar pasaje care amintesc de thall-ul celor de la Meshuggah. Arma lor secretă este solista Ira Sidenko, comparată adesea de cei care se pricep cu Tatiana Shmaylyuk de la Jinjer. Din postura mea de novice, zic că se înșală, Ira o depășește lejer, cu o gamă impresionantă de growl-uri și clean-uri. Dacă vreți să verificați singuri, începeți cu Awake in Era (2015). După primele 30 de secunde, nu mai contează cine e Tatiana, o să fiți all in cu Ira.

Mă grăbesc să  pun punct aventurii mele în death metal, cele cinci minute aproape au expirat și rămân fără clișee. Ultima propunere îi are ca protagoniști pe GATECREEPER, cu o piesa de pe albumul Dark Superstition (2024). Trupa din Arizona duce mai departe death metalului suedez marca Dismember, dar îl împachetează într-un sunet modern, curat și greu cât o zi de iarnă în Retardia(termenul nu-mi aparține, e împrumutat de la Recycle Bin, trupă neaoșă de punk). Riff-urile sunt ce trebuie, toba e în mod mitralieră și vocea lui Chase Mason sună ca un camion care urcă un munte cu lanțurile puse.

Gata, puteți scoate dopurile din urechi. Urmează o colaborare mișto, exclusiv feminină, ceva lejer, de inimă albastră. Relax, nu e piesa lui Poppy, Amy Lee și Courtney LaPlante, de asta s-a plictisit până și motanul meu. E vorba despre featuringul dintre Maggie Lindemann și The Warning. Piesa păstrează aceeași senzație de emoție sinceră, dar cu un twist adolescentin și fresh. Instrumentalul trage spre zona aia de alternative, cu accente de punk.

  Nu pot să închei rubrica de azi fără să arunc și câteva fise în tonomatul ăla ocolit de metalheads. Din Brazilia, Backdrop Falls merg pe linia aia catchy dintre punk și alternative, cu o estetică sonoră nesimțit de comercială. Dacă vă e poftă de Against me! și Rise Against în forma lor cea mai digerabilă, piesa asta e perfectă.

Bun, și acum dăm foc la tot! Următoarea generație de riots e aici și e gata să-și verse veninul. Violent Sadie Mode, din Franța, livrează o bijuterie hardcore punk cu chitară Oi, în cea mai raw și brutală formă. Piesa asta e scurtă, rapidă și lovește frontal, fiind o combinație între Hardcore punk-ul anilor ’80, gen Minor Threat și punk rockul celor de la Amyl and the Sniffers.

Pauză de hidratare. Și de ascultat povești. Germanii de la Fiddler’s Green, împreună cu Jimmy Kelly, scot din sertar o poveste cu miros de bere, vânt de mare și destine pierdute între două lumi. Irish punk clasic, plin de energie și nostalgie, perfect pentru a ridica halba și moralul în aceeași mișcare.

Trupa SPACED din Buffalo, NY, și-a botezat stilul „Far Out Hardcore”. În traducere liberă e Hardcore urban, modern, în genul GEL și SCOWL, livrat de gagici cu sclipici pe dinți și lame în buzunare. E genul de hardcore care nu se teme să fie catchy, fără să piardă furia aia cu substanță pe care o aștepți de la genul ăsta.

Cam atât pentru azi, mai aveam câteva piese, dar în punctul ăsta s-a dus inspirația. Bat la ușă când revine! Colaju’ lui Sorin, ediția cu numărul zece o găsiți aici, aici.