Este sărăcie mare de Tomahawk-uri așa că Zele și ai lui nu or să pupe vreuna. Cine știe, refuzul ăsta poate fi ocazia perfectă ca Germania și Suedia să își testeze în condiții de luptă Taurusul. Așa poate începe Europa să renunțe la rolul de scufiță roșie fragilă și oricând violabilă și să arate lumii că poate purta și dinții de lup mare și rău.
Până una, alta, să vedem ce aduce întâlnirea, dintre un criminal de război și un narcisist clinic, care o să se desfășoare în ograda slugii lor preaplecate din Budapesta, Vicktor ”Korrupt” Orban. Sunt totuși curios ce spațiu aerian european o să survoleze putin fără să riște doborârea, arestarea. Până și Serbia care este semnatara a Statutului de la Roma ar trebui să îl salte pe vladimir (bine, aici, ghiță, hohote homerice).
Domnia autocrată și nezdruncinabilă a lui Orban reprezintă un exercițiu imaginativ excelent pentru simularea efectelor asupra democrației, economiei, în cazul înscăunării unui sugeranist la cârma României. Sunt convins că metoda de a nu se mai lăsa dus de la putere, rafinată de țucălarul kremlinului de la Budapesta, ar fi aplicată de la 3x la 5x în gradina măicuței domnului și sfintei parascheva de un georgescu simion.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Canalele de informații sugeraniste zic de pace, la fel ca în Gaza. În Gaza a fost un teatru grețos marca Bibi, cu pupat în dos mai rău decât la CC al PCR, și tot nu s-a făcut Nobelul portocaliu.
La Budapesta poate fi ceva între o fâsâială și o tentativă de Ialtă. Că tot pe surse sugeraniste s-a lansat zvonul că vor să se cam care americanii din Europa de Est. Și, ca să citez, ” vom fi în NATO, dar sub influența lui Putin”. Da, știu, logica e impecabilă. Acum, că Moscova va vrea să-și impună agenda paiaței de pe Potomac, desigur. Dar oricum, Europa ar trebui să redevină ce a fost, politic, și militar, pentru că trumpismul e metastazat și nu cred că portocaliul e ultimul jeg ce va stăpâni la Casa Albă.
Sunt convins că portocaliul o să aibă descendență portocalie întinsă pe minimum 2 mandate.
Iată răspunsul. Nu prin UE și posibil să fie escortat de avioane de luptă turce și sârbești.
https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/cum-ar-putea-ajunge-avionul-lui-putin-in-2480232.html
Iar UE a zis că nu are interdicție de călătorie, prin urmare se poate duce liniștit să se vadă cu ăla.
https://www.digi24.ro/amphtml/stiri/externe/ue-anunta-ca-putin-nu-are-interdictie-de-calatorie-deci-va-putea-ajunge-nestingherit-la-budapesta-pentru-summitul-cu-trump-3461019