Salutare lume, sper că toată lumea este bine că ați trecut cu bine peste noapte dintre ani. Ămi doresc din tot sufletul ca nici unul dintre voi nu a ajuns să fie pasager de targă prin vreun spital. Bine, există și o alternativă mult mai sumbră, să fi ales petreceți revelionul în Poiana Brașov. Cu banii pe un Revelion în Poiana Brașov cred că se poate achiziționa o excursie de trei zile în spațiu.
La noi, fiindcă așa am vrut, a fost ceva domestic, hrană frugală pentru creștini chibzuiți, ceva petarde și mult mai multe artficii. Eu recunosc, petardele mă lasă rece, sunt ca sexul fără finalizare, în schimb, sunt fiert pe artificii.
Gheruță a trecut ca un campion peste apocalipsa petardelor, cât am fost eu plecat în timpul zilei, draga mea doamnă i-a pus muzică să mai acopere bubuiturile, izolate la orele alea. Blănosul s-a ținut ca un cățel după ea, probabil căutând protecție. Când a început iadul, s-a ascuns sub o pilotă, unde a tras un maraton de somn.
Dacă treaba era groasă, și făcea ca toate visele, mă sacrificam, rulam un blunt, ne refugiam, noi doi, un hăidămac și un pisic, într-o cameră mai mică și împărțeam ca doi șamani fumul aducător de durere în cur și veselie.
Îmi doresc, totuși, ca autoritățile să își facă datoria, să pună puțină presiune pe ăia care comercializează artificii, fără pic de stres, vânzând la toată lumea, începând cu întâi decembrie. Probabil epolițiștii nu iau măsuri de frică să nu fie acuzați de rasism, ceva, pentru că mai toți, cel puțin ăia văzuți de mine, sunt frați de etnie cu Ștefan Relu Mihalache și Gelu Duminică.
Ca să spulber orice iluzie că m-aș mai putea face vreodată bine, pe 31 decembrie, în timp ce făceam grătar, eu mă certam, ca un tâmpit, cu unul dintre comentatorii de la Bogdan, un pesedist din ăla putred, care folosește drept nick, numele științific al unei feline din Madagascar, fossa.
După discuția cu ăsta aveam venele de la gât ca două cabluri de oțel întinse la maxim. Mă gândeam să nu fac un avc înainte să termin dracu friptura, măcar să aibă oamenii ăia ce mânca în seara asta, să nu alerge după mine pe la spitale cu burta goală.
Sper din tot sufletul ca în 2025 să îmi pot controla mai mult cele 99% de procente colerice care îmi alcătuiesc frumosul și suavul meu caracter, să tratez genul ăsta de oameni sau episoade, cu multă indiferență. Chestia este că mi-am dorit asta în fiecare zi a anului care tocmai se termina, și de fiecare dată s-a ales praful de tot, la prima confruntare cu primul dobitoc.
Vă doresc un an lin în care sănătoși să fiți toți, că restul sunt detalii. Sărac am mai fost, nu îmi este frică de sărăcie, o iau oricând de la capăt, dar de boală îmi este frică rău.
La voi cum a fost? Sunt curios dacă cum v-a ieșit cum trebuie antricotul, sarmalele, ceafa, dacă mai aveți toate degetele de la petarde, din astea de sezon.
Descoperă mai multe la Lista lui Edelweiss
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Mâncat pe la 7 seara la o bodegă, ceva youtube și jocuri, duș (ascultat Disincarnate), ceva pe care-l doresc tuturor cât mai mult în decursul anului, somn de voie de pe la zece jumate-unșpe, trezit vreo 5 secunde la artificii (doar de întors de pe o parte pe alta), continuat somn, trezit, piscină, apoi leneveală.
Nu mă mai cert cu lumea, nu are rost.
La mulți ani și multă sănătate!
Știu și eu că nu are rost. Că nu pot să mă abțin, este altă poveste.
A fost fain: am mâncat, am băut ș-apoi ne-am pus ușor-n pat pe la unșpe și unșpe și ne-am trezit la 10 și 10.
La ora 13.35 eram-n sală. Am crezut c-o să fim doar noi, dar nici poveste. Atunci pleca prima tură de fanatici, că sala s-o deschis la ora 12.00.
Cam asta a fost.
ce fel de specimen ești matale să te duci la sală pe 31?
O fo pe-ntai, cred…
Cred ca și pe 31 fu.
@Edelweiss: normal c-am fost și pe 31, că era zi de picioare. La ora 15.00 am terminat antrenamentu’ că sala s-o-nchis la ora 16.00 😎
Io nu sunt cu sarmale cu d-astea, în schimb jeleurile dă porc (piftia)nu-mi dau pace. Manânc și nu mă satur.
Un An Nou cu bine să aveți cu toții
Sunt membru entuziast al Clubului Frăția Piftiei.
Liniște, mâncare puțină, acasă la tv. Ieșit la poartă la 12 noaptea de gura unora, că eu urăsc din rărunchi chestiile alea bubuitoare care sperie bietele animale. La mulți ani cu sănătate!
Prea cumpătată seara asta.
Pentru revelion am facut o ciorba minestrone, legume diferite si cartofi „prajiti” la cuptor. Rulada de curcan si tocanita de porc le-am comandat. Desert am avut cozonac (de cumparat) si inghetata Vienetta.
Bubuiturile de la artificii le urasc mai ales cand ma tin treaza.
In 2025 sper sa fiti sanatosi si sa auzim numai de bine.
Supă minestrone, dragă. Un fel de supă cu de toate. Bună.
Nici de anu nou niște cartofi din ăia prăjiți în ulei? Pff, viața e pustiu.
Io stiam ca supa e aia limpede si ciorba e aia cu de toate😀.
N-am mai mancat cartofi prajiti in ulei de nu mai stiu cand. M-am vesticit de tot. Asa ca imi fac eu traditiile cum vreau.
@Adina, ciorba e aia acrită cu ceva: borș, oțet, zeama de lămâie, aguridă, etc. Dacă nu ai acrit-o, e supă.
hailamulțean! o făcut nievasta sarmale de ambe feluri, o ciorbă cu leglume multe (în caz de mahmureală), ceva pîrjoluțe, tzatziki și 2 tortulețe cu blat din pișchete (savoiardi alea, limbi de pisică, da’ așa le zice fie-mea, pișchete); mai am avut rămas în frigider, ante crăciun una bucată salată de sfeclă roșie cu hrean (executată de mine personal), iar în beci nește borcane cu ardei iuți copți contrabandă bulgaria; alea 2 tortulețe or fost 2 pen’că, din nefericire, copchila s-a dovedit a avea boala celiacă deci tre’ meniu separat pentru ‘mneaei; de mîncat nu s-a mîncat acasă, ci în deplasare, la prietenii ginecologi; și nu sarmale ci antricot (care a ieșit mai mult decît onorabil pentru prima încercare) și niște porc; inițial nu prea voiam să mergem de acasă, că copchila o trebuit trambalată cu meniu separat, gluten free, da’ am zis să mai vedem și noi lume…; una peste alta n-a fost rău, la 1,35 ne-am urcat în taxi, la 3 făceam nani; ieri am zăcut pe canapea și ne-am uitat la wild; maimuțe, rechini, tigri, frumos; mai am încercat, sporadic, să vedem din programele tv de revelion; tot maimuțe și acolo, da’ nu așa simpatice; chiar mă gîndeam că nu s-a schimbat decît genul de muzică și fețele (unele) în programele astea, de mai bine de 30 de ani; și nu cred că nu-i duce mintea pe realizatori la altceva; pur și simplu îi doare-n pluă de public…
PS sticla de prosecco stă de 2 zile la frig, pe terasă, că singur nu mă apuc s-o desfac…
Lasă că se rezolvă în timp cu fetița. În rest ai fost revelionist cuminte și tipic. Ai dat cu vreo artifică?
Cred că am rabatat un burger home-made și seara am băgat 200 sau 250 de whiskey. Am ascultat apocalipsa petardelor, pisica a trecut cu bine după ea, undeva spre 12:30 am coborât în parcare să văd cum a trecut mașina peste noul an, căutând-o printr-o vizibilitate de sub 10 metri formată din ceața existentă și fumul de la petarde.
Și cred că am văzut și patru filme în ziua aia 🙂
Adică nu ai dat 250 de lei pe un burger aniversar?
Salata de boeuf a fost executată de revelion. Eu nu fac multă mâncare.
O prăjitură cu mere. Am primit o sacoșă cu mere bio care nu rezistau mult.
O sticlă cu prosecco. Fără artificii și petarde.
Azi am făcut turtă dulce cu fata mea Teo.
Mănânc ce am chef nu legat de evenimente.
Ideal ce spui tu acolo.
Eu sarbatoresc ziua mea, apoi începe un nou an , (intamplator asta e la jumatea anului calendaristic).
Foarte mișto asta!
Am fost pe binjing, am terminat Yellstone cinci serii😜.
Am trecut pe la taraba de artifice, dar fiu-meu a zis că e o idioțenie să dăm un morman de bani pe fireverkery. Cea mai bengoasă baterie costa vreo 300 dă iepuroi. Ale mai eftene erau cam ca o bășină în biserică.
Zile de vânzare 30 decembrie și 31(pana la 12.oo).
De mâncare am aruncat niște cartofi prefierți la cuptor cu cașcaval ras peste ei. Și un cârnat. Am băut și câte o bere de fiecare, că eu sunt tată denaturat și la 15 ani 180 și 90kg eu îi dau bere😁
Mi-ați făcut poftă de niște piftie, dar n-am când să o execut. Maine mergem la schi că a venit iarna cu zăpezi și -15C.
Pentru prima dată a venit fiu-meu cu inițiativa să mergem pe pârtie 🙄așa că momentul nu trebuie ratat.